Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că săptămâna viitoare, probabil, CNAIR va semna cu grupul Ozaltin (Turcia) contractul de aproape un miliard de lei pentru cele două viaducte de pe Autostrada Transilvania, scoase din contractul cu UMB. Oferta Ozaltin, singura ofertă depusă, a fost declarată conformă
Este un proiect cu finanțare din PNRR, a mai spus Grindeanu, citat de Gândul.
La rândul său, premierul Ciolacu a menționat că banii din PNRR nu au fost suficienți pentru toate proiectele propuse de Sorin Grindeanu, însă, s-a găsit o formulă de echilibru.
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat la finalul lunii martie, că antreprenorul turc va proiecta și va executa lucrări de deviere a traseului în zonele cu alunecări de teren de pe secțiunea de autostradă Nădășelu – Mihăiești care constau în:
– construirea unui viaduct cu lungimea de 1,2 km fundat pe piloți forați de diametru mare,
– un viaduct cu lungimea de aproximativ 2 km care să depășească în aval traseul DN 1 F și cursului pârâului Topa Mică.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a mai anunțat anterior că a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a secțiunii de autostradă Chiribiș – Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania. Asocierea PRECON TRANSILVANIA S.R.L. - CITADINA 98 S.A va realiza proiectul în valoare de peste 780 de milioane de lei.
”Am semnat astăzi un nou contract pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a secțiunii de autostradă Chiribiș – Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania! Semnarea a fost posibilă doar după soluționarea contestațiilor de către CNSC”, anunță directorul CNAIR.
CITEȘTE ȘI TAROM lansează o nouă ofertă de bilete la prețuri reduseAcesta precizează că Asocierea PRECON TRANSILVANIA S.R.L. - CITADINA 98 S.A. are la dispoziție 6 luni pentru perioada de proiectare, 18 luni pentru execuție și 785,215 milioane de lei (fără TVA), asigurați prin Programul Transport (PT), pentru finalizarea lucrărilor, scrie News.ro.
Pe traseul acestei secțiuni de autostradă cu o lungime de 28,55 km vor fi construite inclusiv 7 poduri și 11 pasaje.
Contractele anterioare pentru construcția acestei secțiuni de autostradă au fost reziliate de mai multe ori pâna acum, din cauza incapacității constructorilor de a finaliza lucrările.