GALERIE FOTO Corespondență din München - Noutățile Salonului Auto: Renault Megane, Mercedes EQE, Dacia Jogger, Kia Sportage, plus câteva concepte

scris 9 sep 2021

Prima ediție din istoria celui mai mare salon auto din Germania, IAA, desfășurată la München, a adus în premieră și un nou format pentru un astfel de eveniment. Cu un nume care a primit și particula Mobility, pentru a sugera caracterul deschis al acestui salon către tehnologiile și echipamentele dedicate mobilității, salonul auto din Munchen a adus în schimb mult mai puține mărci auto în standuri decât și-ar fi dorit organizatorii și decât ar fi meritat publicul.

Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi
Urmărește-ne și pe Google News

IAA Mobility Munchen, fostul salon auto din Frankfurt, a înregistrat un număr redus de premiere, cel puțin în zona de automobile. Mărcile germane, care nici acestea nu au fost toate prezente (Opel, parte a grupului Stellantis, s-a retras), grupul Renault (inclusiv Dacia), mărcile sud-coreene Hyundai – Kia, Ford (prin uzina din Germania), marca suedezo-chineză Polestar, dar și câteva mărci din China, cam aceștia au fost actorii care au decis să-și expună noutățile în noul salon. Mai mult decât atât, doar o parte dintre aceste mărci au avut standuri în pavilionul expozițional tradițional, pentru că cealaltă parte au ales să-și construiască standurile în centrul orașului, în mijlocul oamenilor. Organizatorii, VDA (asociația constructorilor de automobile din Germania) a împărțit, practic, salonul în două. Noutatea a fost amenajarea unui spațiu într-una din piețele mari ale Munchenului, spațiu legat de pavilonul expozițional principal printr-o linie de shuttle-uri, numită Blue Lane. Acest Blue Lane este de asemenea, pe parcursul întregului salon, până pe 14 septembrie, traseul pe care mărcile pot pune la dispoziția publicului mașini pentru a le testa.

Imagini pot fi văzute în material și în GALERIA FOTO

Principalul spațiu expozițional, cu standuri ample, a fost Messe Munchen, locul în care se desfășoară în mod curent târgurile comerciale cu diferite profiluri din capitala bavareză. Aici s-au remarcat câteva standuri importante: Renault, Volkswagen, Mercedes-Benz, BMW și Hyundai. Pe lângă aceste mărci, au fost prezente o serie de mărci chinezești, o mulțime de producători de componente și de tehnologie (Continental, Faurecia, Valeo etc.), dar și producători de biciclete electrice sau alte vehicule (de exemplu o dronă de două locuri, ațcionată electric).

Dacă pentru constructorii germani, prezența a fost ceva firesc, pentru Renault Group, decizia de a avea propriul stand a fost una extrem de curajoasă și importantă. Renault a adus la Munchen versiunea de serie a noului Megane E-Tech Electric, care va fi produs începând din 2022. De asemenea, conceptul Renault 5 a fost expus anticipând o versiune de serie care va readuce emoția în gama francezilor, cu propulsie exclusiv electrică.

În același timp, marca Dacia a avut nu mai puțin de două standuri, unul în exteriorul pavilionului expozițional, în care a fost expus noul Jogger, iar al doilea, în centrul orașului, alături de celelalte mărci, în care au fost aliniate toate modelele actuale ale Dacia.

GALERIE FOTO Corespondență din München - Noutățile Salonului Auto: Renault Megane, Mercedes EQE, Dacia Jogger, Kia Sportage, plus câteva concepte

Mercedes-Benz și BMW au avut abordări diferite în cadrul salonului. Dacă BMW a decis să fie prezent cu două concepte care s-au axat mai mult pe anticiparea tehnologiilor și mai puțin pe anticiparea viitoarelor modele de serie, Mercedes-Benz a adus în fața publicului o serie de noutăți care arată cât de mult se bazează marca din Stuttgart pe succesul acestui salon. Noul Mercedes EQE este versiunea electrică a Clasei E, având trăsăturile similare ce se regăsesc și pe celelalte modele ale familiei electrice EQ. Cu o lungime de aproape 5 metri și un ampatament uriaș, 3,12 metri, noul model electric vine și la interior cu tehnologia regăsită pe EQS. Mercedes a expus însă și conceptul viitorului EQT (varianta electrică a lui T-Class), versiunea electrică a lui G Class, EQG, precum și un SUV spectaculos, dezvoltat sub brandul Maybach – Mercedes, de fapt versiunea de lux a lui EQS SUV. Și tot în cadrul standului Mercedes a fost expus un prototip interesant al mărcii Smart, care a devenit complet electrică și este operată împreună cu partenerii de la Geely. SUV-ul Smart Concept #1 are un design spectaculos, dimensiuni de clasă compactă și o mulțime de tehnologii specifice acestor vremuri.

GALERIE FOTO Corespondență din München - Noutățile Salonului Auto: Renault Megane, Mercedes EQE, Dacia Jogger, Kia Sportage, plus câteva concepte

Nu în ultimul rând, marca Volkswagen a fost singura din grup care a avut un stand în principala locație a salonului, aici fiind expuse modelele electrice actuale, plus viitorul model ID.5, în versiune europeană. Mai important însă a fost conceptul ID.LIFE, cel care pregătește apariția, peste 4 ani, a unui nou model electric, ID.1.

Tot în cadrul salonului principal a fost prezentă și Hyundai cu un concept vizionar, având un design ultraluxos și sportiv, dar care pare că a fost inspirat de liniile Porsche. De asemenea, mărcile Ora sau Wey, din China, au arătat, prin modelele expuse, că producătorii europeni vor avea o concurență tot mai puternică în anii electrificării.

Corespondență din Paris - ULTIMA ORĂ VIDEO&FOTO Dacia Jogger, premieră mondială și primele impresii despre noul crossover de familie, hibrid, cu 7 locuri CITEȘTE ȘI Corespondență din Paris - ULTIMA ORĂ VIDEO&FOTO Dacia Jogger, premieră mondială și primele impresii despre noul crossover de familie, hibrid, cu 7 locuri

În standurile din centru, în spațiul din Piața Konigplatz, au fost prezente mai multe concepte, dar și modele de serie importante. Audi a prezentat conceptul grandsphere, care anticipează o viitoare generație A8 e-tron, având o caroserie spectaculoasă, inspirată din luma GT-urilor. Porsche a prezentat un comncept sport, Mission R, care înglobează tehnologii ce vor fi prezente pe modele de serie viitoare, iar Seat a prezentat conceptul Cupra UrbanRebel, echivalentul lui VW ID.LIFE, construit de marca spaniolă. În ce privește mașinile de serie, Dacia Jogger a fost vedetă și în centrul orașului Munchen, unde a stat alături de noile Spring, Duster facelift, precum și deja clasicul Sandero Stepway. În fine, coreenii au fost prezenți în standul din centru cu noul Sportage, o generație care aduce o premieră: pentru prima dată Europa are propria versiune de caroserie.

GALERIE FOTO Corespondență din München - Noutățile Salonului Auto: Renault Megane, Mercedes EQE, Dacia Jogger, Kia Sportage, plus câteva concepte
viewscnt
Afla mai multe despre
salon auto munchen
dacia jogger
mercedes eqe
kia sportage
renault megane e tech
renault 5