FOTO Toyota Europe și-a instalat prima eoliană privată din Bruxelles, în fața sediului central, și panouri solare pe tot acoperișul

FOTO Toyota Europe și-a instalat prima eoliană privată din Bruxelles, în fața sediului central, și panouri solare pe tot acoperișul
scris 23 mai 2020

Divizia europeană a Toyota și-a instalat echipamente de generare a electricității din surse regenerabile la sediul său din Bruxelles, în continuarea măsurilor de promovare și utlizare a acestui tip de energie.

Toyota Motor Europe și-a instalat o turbină eoliană de putere la clădirea de birouri din Burxelles, în același timp pe acoperișul acesteia fiind montate panouri solare pe toată suprafața clădirii. Toyota devine astfel primul proprietar privat al unei turbine eoliene din Burxelles.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit informațiilor transmise de compania japoneză, turbina din fața sediului său este una de ultimă generație, în timp ce panourile solare sunt nu mai puțin de 1.400 și acoperă toată clădirea After Sales Center. Puterea turbinei Toyota este de 10KW și poate genera 24 MWh pe an. Are un design vertical, care permite „captarea” vântului din toate direcțiile și generează un nivel de zgomot foarte redus. În același timp, are doar 23 de metri, astfel că nu intereferează cu activitatea aeroprotului Zaventem, din apropiere.

Panourile fotovoltaice au o putere de 460 kWp și vor genera un total estimat de 360 MWh pe an.

Comisia Europeană pregătește un pachet uriaș de stimulare pentru industria auto inclusiv în România. Program Rabla de 20 miliarde euro CITEȘTE ȘI Comisia Europeană pregătește un pachet uriaș de stimulare pentru industria auto inclusiv în România. Program Rabla de 20 miliarde euro

Toyota nu este la prima investiție în sisteme de energie regenerabilă din Europa, panouri solare fiind deja instalate la centrul de piese din Belgia, la unitatea de poducție din Marea Britanie, la unitatea de producție din Franța (zid solar) și la centrul logistic din Madrid, iar la centrul logistic din Zeebruge, Belgia, a fost instalată o eoliană.

Cu ajutorul acestora și cu celelalte măsuri de modernizare a instalațiilor electrice, între care instalarea de becuri LED, înlocuirea aparatelor AC, un nou sistem de management al clădirilor, Toyota Motor Europe a reușit în ultimii 5 ani să reducă masiv consumul de energie electrică, cu 35%, de la 5 GWh, la 3,3 GWh pe an, iar ultimele instalații vor aduce o nouă reducere cu 10% a consumului, pentru clădirea din Bruxellles.

FOTO Toyota Europe și-a instalat prima eoliană privată din Bruxelles, în fața sediului central, și panouri solare pe tot acoperișul

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
energie regenerabila
eoliana toyota bruxelles
panorui solare toyota