Autoritățile anunță lansarea lucrărilor la prima secțiune de autostradă în zona montană din istoria României.
A fost emisă autorizația de construire pentru execuția secțiunii Tigveni - Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu-Pitești, care prevede și construcția unui tunel de autostradă cu o lungime de 1,3 kilometri.
Secțiunea are o lungime de circa 10 km, iar pe această secțiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cea mai dificilă lucrare va fi tunelul de la Momaia, cu o lungime de 1,3 km.
Autostrada Sibiu - Pitești va avea o lungime de 122 de kilometri, este împărțită în 5 secțiuni, va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV.
Este cel mai important proiect de infrastructură rutieră și, totodată, cu cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați.