România reușește, cu volumul mare de mașini electrice cumpărate, să se îndepărteze de plutonul celor mai sărace și ne-electrificate țări din UE, raportat la veniturile pe cap de locuitor din țările membre, relevă datele analizate de Profit.ro.
Înmatriculările de autovehicule electrice cu încărcare la priză (ECV – electrice 100% și plug-in hybrid) au urcat la o cotă de 21,6% din piața auto din Uniunea Europeană în 2022, însă mai multe de jumătate din țările membre UE nu au ajuns nici la o cotă de 9%. Cele mai multe astfel de state sunt în Europa Centrală și de Est, dar România nu se numără printre acestea.
Asociația industriei auto încearcă să facă o analogie între veniturile populației și gradul de electrificare și subliniază că cea mai mare cotă de piață a ECV-urilor se regăsește în țările nordice și vestice, unde venitul net anual depășește 32.000 de euro. Cea mai mare pondere a vehiculelor electrice este în Suedia, peste 50% din piață, dar aici veniturile medii nete ale populației depășesc 35.000 de euro anual.
Imediat după această țară se află Danemarca, cu 38,6% cotă pentru electrice, cu venituri de 39.294 euro, Finlanda, 37,6% cotă, 33.155 euro anual, Olanda, 34,5% cotă, 40.312 euro, și Germania, 31,4%, cu 32.850 de euro.
La polul opus sunt țările cu venituri foarte mici, care nu permit nici dezvoltarea pieței auto pe segmentul electric: Slovacia are o cotă de numai 3,7%, în timp ce veniturile medii nete sunt de 10.985 euro, Cehia – 3,9% cotă de electrice, venituri nete de 13.836 euro, Bulgaria, 4%, la venituri medii de 7.272 euro, cele mai mici din UE, urmată de Polonia, cu 5% piață de electrice și 10.782 euro venituri, și Croația, 5% cotă și 10.391 euro.
România nu este departe de ultimul loc, în ceea ce privește veniturile medii anuale nete ale populației, dar a reușit să genereze vânzări de vehicule electrice care au ridicat cota acestui segment la 9%, la finalul lui 2022, peste Ungaria și Italia, dar și peste țările baltice, toate fiind țări cu venituri peste cele ale românilor.
Datele privind veniturile sunt preluate de la Eurostat și valabile pentru anul 2021.