Skoda Octavia, unul dintre cele mai populare sedanuri compacte din Europa, se pregătește de lansarea unei noi generații, fiind publicată o primă imagine cu o schiță a viitorului model. Între timp, o fotografie nedeghizată a scăpat pe internet din greșeală.
ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Skoda Octavia a ajuns deja aproape să lanseze a patra generație, după ce a cucerit mai întâi Europa și apoi și piețe de pe alte continente. După ce a prezentat o schiță cu designul acestui nou model, ce se pregătește de lansare, compania a postat, din greșeală, o imagine necamuflată cu noua Octavia, chiar pe site-ul de configurări. Ulterior, fotografia a dispărut, certificând faptul că a fost publicată dintr-o eroare și nu cu intenție.
Designul noului model Octavia, ce reiese nu doar din fotografia scăpată pe internet, ci și din schița publicată oficial de companie, nu surprinde, deoarece el preia stitlul și liniile regăsite deja de la noua Fabia, la SUV-urile mărcii, Karoq sau Kamiq. În același timp, silueta mașinii pare mai suplă și mai dinamică decât generația anterioară, însă ar putea fi doar rezultatul unor trucuri de designer, dat fiind faptul că modelul trebuie să-și păstreze caracteristicile de dimensiuni care l-au consacrat în segmentul său.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Din punct de vedere tehnic, Skoda Octavia 4 a fost dezvoltată pe aceeași platformă MQB ca și generația anterioară, având componente comune atât cu SUV-urile din gamă, cât și cu viitorul VW Golf, care se lansează peste câteva zile.