Volkswagen a publicat prima imagine cu a opta generație a compactei Golf, cel mai vândut automobil din Europa și unul din cele mai vândute din lume. Deocamdată, mașina apare sub camuflaj, lansarea sa oficială fiind programată în această toamnă.
Viitorul VW Golf 8 va fi lansat în luna ocotmbrie, imediat după Salonul Auto de la Frankfurt. Volkswagen a decis să lase loc la salon pentru noul model electric ID.3, iar compacta să fie prezentată ulterior. Până atunci, a fost publicată prima imagine care confirmă silueta și unele detalii ale mașinii. Deocamdată, cei de la Volkswagen spun doar că mașina va fi complet digitalizată, conectată și electrificată.
Klaus Bischoff, șeful Volkswagen Design, spune despre noul Golf: „În acest moment nu vom dezvălui toate detaliile ale noului Golf, dar puteți deja percepe proporțiile sale elegante. Viitoarea generație va capta atenția în mod original!”.
CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Hyundai dezvoltă trotineta electrică pe care o va livra la pachet cu viitoarele modele auto ale companieiAnterior, o imagine cu interiorul noului Golf a fost publicată pe internet, fiind vizibil complet noul bord de tip Digital Cockpit, cu un ecran ce se întinde pe aproape toată lățimea bordului.