FOTO Olandezii de la Damen intră pe piața vaselor de croazieră cu un mega-iaht construit la Mangalia

FOTO Olandezii de la Damen intră pe piața vaselor de croazieră cu un mega-iaht construit la Mangalia
scris 22 mar 2019

Grupul olandez Damen Shipyards va construi primul său vas de croazieră la șantierul din Mangalia, la care deține o participație de 49%, preluată anul trecut de la sud-coreenii de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering. Damen a semnat un acord pentru construcția unui mega-iaht de peste 150 metri, contract care marchează debutul olandezilor pe segmentul de vase de croazieră.

Operatorul norvegian de linii de croazieră de lux SeaDream Yacht Club și Damen au semnat, recent, un contract pentru construcția unui vas de croazieră cu o lungime de 155 metri. Nava, botezată Mega Yacht, va fi pregătită pentru călătorii în întreaga lume, inclusiv în zone polare și tropicale.

Urmărește-ne și pe Google News

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
FOTO Olandezii de la Damen intră pe piața vaselor de croazieră cu un mega-iaht construit la Mangalia

Vasul va fi construit și echipat integral pe șantierul din Mangalia, în colaborare cu furnizori de top din industria de croaziere. Construcția va începe în luna octombrie, livrarea fiind programată pentru luna septembrie a anului 2021.

Ridicolul continuă: Numărul autostrăzilor s-a înmulțit... în Parlament. Senatorii au adoptat, într-o singură zi, legi pentru construcția a 3 noi autostrăzi CITEȘTE ȘI Ridicolul continuă: Numărul autostrăzilor s-a înmulțit... în Parlament. Senatorii au adoptat, într-o singură zi, legi pentru construcția a 3 noi autostrăzi

Contractul cu SeaDream Yacht Club este primul acord pentru construcția unei nave de croazieră din istoria Damen și va fi derulat prin intermediul Damen Cruise, divizie înființată în 2018.

Grupul Damen, prezent în România din 1999, prin intermediul șantierului omonim de la Galați, a preluat, anul trecut, managementul operațional al șantierului naval Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), în baza unui acord de asociere cu statul român.

Damen deține 49% din acțiunile șantierului, pachet preluat de la compania sud-coreeană Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering, restul de 51% revenind statului român, prin intermediul societății Șantierul Naval 2 Mai SA.

Damen Mangalia este cel mai mare șantier naval din portofoliul grupului olandez, portofoliul ce include 36 de șantiere de construcții și reparații de nave la nivel internațional.

viewscnt
Afla mai multe despre
damen mangalia
daewoo mangalia
santierul naval mangalia
vas croaziera
constructie
contract
mega iaht