Pasajul de la Doamna Ghica, unul major pentru București, are trei bucăți mari, cea din mijloc și două laterale. Suntem la 2-3 săptămâni de finalizarea uneia dintre structurile laterale.
„Pasajul de la Doamna Ghica are trei bucăți mari, cea din mijloc și două laterale. Suntem la 2-3 săptămâni de finalizarea uneia dintre structurile laterale. Finalizarea montării tablierului va fi la începutul lunii martie 2023, apoi încă 4-5 luni pentru ca pasajul să devină funcțional.
E exact tipul de investiție care a fost făcută 20 de ani în România, administrațiile anterioare, în sensul hai să mai punem un pod aici, un semafor colo, unde acest pod, fără inel median nu are nicio valoare. Continui să susțin că pentru a rezolva problemele Bucureștiului trebuie să avem soluții mari, integrate”, a anunțat primarul general, Nicușor Dan, citat de news.ro.
Au început lucrările de montaj la tablierul Doamna Ghica, pasajul din Capitală, a anunțat recent consilierul local Nicorel Nicorescu.
"Este blocată o bandă sus/jos spre șoseaua Petricani. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat", este mesajul acestuia.
IMAGINI ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO
Anterior a fost anunțat că Municipiul București urmează să acorde Trustului de Clădiri Metropolitan un împrumut de 20 de milioane de lei.
CITEȘTE ȘI VIDEO ULTIMA ORĂ Noul șef ANAF anunță - Voi declanșa în următoarele zile controale ample în toate domeniile cu risc de evaziune. Număr de telefon conectat direct la cabinetConform raportului de specialitate, Trustul de Clădiri Metropolitane a solicitat pe data de 20 aprilie acordarea împrumutului, prezentând totodată stadiul proiectelor privind Pasajul Doamna Ghica și Supralărgirea Prelungirea Ghencea.
În cazul Pasajului Doamna Ghica, lucrările au fost reluate în luna august 2021 și s-a finalizat devierea rețelelor, care au fost date în exploatare. De asemenea, au fast finalizate lucrările de sistematizare la sol, rămânând de executat lucrările de suprastructură pasaj. Societatea a finalizat procedura de achiziție a tablierului metalic, iar, conform clauzelor contractuale, Trustul de Clădiri Metropolitane trebuie să achite executantului un avans de 15%, respectiv 4.000.000 de lei. Începând cu luna iulie, executantul va efectua primele livrări ale tablierului, iar societatea va avea nevoie de lichidități pentru a achita contravaloarea acestora, urmând ca decontul către municipalitate să se realizeze după recepționarea în șantier a materialelor.