FOTO Mercedes GLC EQ de China, mai ieftin cu aproape 20.000 de euro

Mercedes-Benz a lansat versiunea chineză a noului model electric GLC, clienții putând face rezervări în acest moment, până la startul comenzilor. Prețul de lansare arată cât de mari sunt diferențele de costuri între Europa și China.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
FOTO Mercedes GLC EQ de China, mai ieftin cu aproape 20.000 de euro

Mercedes-Benz a deschis precomenzile pentru noul GLC EV pe piața din China, acesta fiind aproximativ similar cu cel produs în Europa, cu mici diferențe specifice inclusiv la nivel tehnic. Inclusiv denumirea este ușor schimbată, pentru că a fost aleasă denumirea cu EV în loc de EQ.

Platforma noului model este aceeași, MB.EA, așa cum și designul respectă întrutotul modelul european, în timp ce unele componente sunt diferite.

Grila uriașă, împodobită cu cele 942 de steluțe LED, farurile cu micro-LED-uri, care au în centru steaua Mercedes luminoasă ca lumini de zi, prizele mari de aer agresive, toate sunt exact în același loc ca în Europa. Diferențele sunt însă prezente, în primul rând la dimensiuni.

ULTIMA ORĂ Amenzi record împotriva băncilor pentru ROBOR - CONFIRMARE CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Amenzi record împotriva băncilor pentru ROBOR - CONFIRMARE

Lungimea este cu aproape 10 centimetri mai mare (4,94 față de 4,84 metri), așa cum este și ampatamentul (3,02 metri față de 2,97 metri în Europa).

Și la interior, lucrurile par să fie asemănătoare, cu același hyperscreen MBUX, de un metru lungime și diagonală de 39 de inchi. Diferă software-ul, care include un asistent virtual numit „Xiao Ben” (în traducere Micul Benz) și sistemul AI Doubao AI.

Nu lipsesc iluminarea ambientală în 64 de culori, care era inevitabilă pentru clienții chinezi, trapa panoramică cu 154 de steluțe iluminate și nouă zone de transparență reglabile independent. De asemenea, mașina va putea fi comandată cu 5 sau cu șase locuri, toate scaunele având integrate funcții de încălzire, ventilație și masaj.

Din punct devedere tehnic, platforma electrică are 800 de volți, iar motorizarea versiunii lansate are două motoare, de 416 CP (față de 490 în Europa), cu tracțiune integrală. Bateria oferită la start are 85,5 kWh, fiind mai mică decât cea de pe GLC 400 4MATIC din Europa, care are 94 kWh. Acest lucru a influențat și autonomia, care a fost anunțată la 703 km (standard CLC), cu capacități de încărcare rapidă de la 10% la 80% în 22 de minute. Modelul european are 713 km în regim WLTP, ceea ce ar echivala în CLC cu peste 850 km.

FOTO „Cel mai rapid și puternic vehicul de serie din istoria noastră”. Audi prezintă noul supercar Nuvolari, cu peste 1000 CP CITEȘTE ȘI FOTO „Cel mai rapid și puternic vehicul de serie din istoria noastră”. Audi prezintă noul supercar Nuvolari, cu peste 1000 CP

Sistemul de asistență ADAS din China al modelului Mercedes GLC EV este oferit de producătorul chinez Momenta. Mercedes a anunțat oficial acest lucru, pentru a folosi prestigiul acestei companii în fața clienților locali. Sistemul este evidențiat pentru a funcționa în „complexitatea mediului urban chinez” și oferă funcții avansate precum asistența pilotului în mediul urban și pe autostradă, mersul înapoi cu traceback și schimbarea automată a benzii de rulare fără navigație. În plus, Mercedes-Benz își propune să atingă capacități de condus autonom „de la un loc de parcare la altul” în acest an. În Europa, Mercedes nu comunică sursa componentelor ADAS, acestea fiind furnizate, cel mai probabil, de producători tradiționali care își antrenează tehnologiile pe traficul european.

Prețul la care s-au deschis precomenzile în China pentru GLC EV încep de la 349.000 de yuani, ceea ce este echivalent cu aproximativ 50.000 de euro, adică cu circa 18.000 de euro în minus față de Europa. Versiunile superioare, cu baterie mai mare, vor costa, probabil, cu câteva mii de euro în plus, dar diferența se va menține cu siguranță la peste 10.000 de euro.

FOTO Mercedes GLC EQ de China, mai ieftin cu aproape 20.000 de euro
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2488 -0.0093-0.18 %
1 USD4.5102 -0.0121-0.27 %
1 GBP6.0718 -0.0059-0.10 %
1 CHF5.7242 -0.0023-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite