Ford Otosan ar putea încerca să utilizeze marca Oltcit pentru promovare sau pentru campanii de marketing, dar la fel de bine ar putea încerca doar să o protejeze de utilizare în fața altor entități, având în vedere că achiziția uzinei craiovene de către Ford și apoi de către Ford Otosan a inclus și această marcă comercială.
Compania cu sediul în Turcia, care are ca acționari principali Ford Motor și Koc Holding, a depus dosarul cu numărul 019337134 la European Union Intellectual Property Office, la sfârșitul lunii martie, pentru a o proteja pe mai multe clase de produse, care includ vehicule. Dosarul se află în prezent în stadiul de „examinare”, ceea ce înseamnă că este analizată oportunitatea și dreptul companiei Ford Otosan de a înregistra marca.
Ford Otosan a precizat pentru Profit.ro că a dorit să protejeze marca. "Ford Otosan România a decis înregistrarea mărcii Oltcit pentru a proteja moștenirea istorică a fabricii de la Craiova și a unui model legendar produs aici”, au transmis reprezentanții Ford Otosan.
Denumirea Oltcit, folosită de uzina de automobile din Craiova până în anii 90, când au fost fabricate ultimele automobile, a fost creată ca o combinație între Oltenia și Citroen, compania franceză care a oferit licența pentru mașinile produse la Craiova și care s-a retras ulterior din parteneriatul cu statul român.

În prezent, uzina de autovehicule și cea de motoare din Craiova se află în centrul strategiei Ford Otosan pentru producția de vehicule moderne și electrificate.
În 2022, Ford of Europe a transferat oficial proprietatea fabricii de la Craiova către Ford Otosan, compania anunțând atunci investiții de 490 de milioane de euro pentru dezvoltarea producției și pentru rolul uzinei în procesul de electrificare al Ford în Europa.
Este foarte puțin probabilă utilizarea mărcii Oltcit pentru producția de vehicule de serie, având în vedere că brandul nu are absolut nicio notorietate pe plan internațional, iar în România aprecierile din partea românilor nu sunt nici pe departe la fel de multe comparativ cu Dacia.
„O marcă legendară nu este doar un nume. Este memorie comercială, reputație și activ economic”
Radu Bozocea, reprezentant al agenției de proprietate intelectuală care reprezintă Ford în această procedură la EUIPO, subliniază importanța strategică a protejării unor denumiri cu rezonanță istorică: „O marcă precum OLTCIT nu este doar un nume din trecutul industriei auto românești. Ea concentrează memorie comercială, notorietate, atașament public și valoare simbolică. Din perspectiva proprietății intelectuale, astfel de denumiri trebuie tratate cu atenție, pentru că pot avea relevanță nu doar juridică, ci și culturală și economică.”
Bozocea arată că depunerea unei mărci la nivelul Uniunii Europene nu trebuie interpretată automat ca anunț al unei lansări comerciale, ci ca un act firesc de protecție și clarificare juridică: „Înregistrarea unei mărci este, înainte de toate, un instrument de protecție. Ea poate servi la prevenirea folosirii neautorizate, la consolidarea unui portofoliu de drepturi sau la pregătirea unor direcții viitoare. În cazul unor branduri istorice, componenta de prevenție este foarte importantă, pentru că interesul public pentru astfel de nume poate genera utilizări speculative.”
De ce contează o marcă veche într-o economie nouă
În ultimii ani, numeroase companii au redescoperit valoarea mărcilor istorice. În industrii precum automotive, fashion, food sau entertainment, numele cu tradiție pot avea un avantaj competitiv important - sunt recunoscute, provoacă nostalgie și pot fi repoziționate pentru generații noi de consumatori.
În cazul OLTCIT, interesul este cu atât mai mare pentru că marca este legată direct de Craiova, oraș care continuă să fie unul dintre centrele importante ale producției auto din România. Ford Otosan a anunțat că uzina de la Craiova face parte din strategia sa pentru producția de vehicule electrificate, inclusiv modele comerciale și versiuni electrice produse pentru piața europeană.
Astfel, apariția unei cereri de marcă pentru OLTCIT la EUIPO poate fi citită ca un gest relevant în zona protecției proprietății intelectuale, chiar dacă orice concluzie privind o eventuală utilizare comercială concretă ar fi, în acest moment, prematură.
Oltcit a apărut ca urmare a unui parteneriat între autoritățile statului român (guvern) și producătorul francez de mașini Citroën. Astfel, un an mai târziu, în 1977, la Craiova, începe construcția unei fabrici moderne pentru construcția unei mașini mici.
Producția continuă sub numele de Oltcit până în 1991, când numele este schimbat în Oltena (totodată este modificată și sigla); deoarece Citroën a decis să se retragă din asociere. Producția acestor versiuni a continuat până la semnarea contractului cu compania Daewoo, când are loc o altă schimbare a numelui, din Oltena în Rodae.
În 1991, prin preluarea acțiunilor Citroën de către statul român, Oltcit devine S.C. Automobile Craiova S.A..
















