Începând din acest an, Emanoel Derta este noul director al studioului Dacia Design Center din București, a anunțat compania. Derta a lucrat la proiecte precum Fiat 500, Porsche 911 Speedster Concept sau trei modele ale companiei chineze Xpeng.
Emanoel Derta este absolvent al IED (Instituto Europeo di Deisgn) Torino și deținătorul unei diplome în designul auto obținută în anul 2005.
El are o experiență de 23 de ani în designul auto și industrial. De-a lungul timpului, Emanoel Derta a lucrat pentru mărci precum Fiat, Lancia, Alfa Romeo, Porsche si Lynk&Co.
În anul 2018 a devenit Director de Design al mărcilor Ora si Wey (aparținând grupului Great Wall Motors), iar în anul 2021 a fost numit Vicepreședinte de Design al companiei Xpeng Motors.
Printre proiectele la care a lucrat se numără modelele Fiat 500, Fiat Fiorino, Porsche 911 Speedster Concept, Porsche 991.2 GT3, Ora Good Cat, Tank 300, Tank 400, Xpeng G9, Xpeng G6 si Xpeng X9.