Celebră pentru van-urile sale premium, Mercedes-Benz duce și mai departe preocuparea pentru dezvoltarea de mașini elegante pe platforme de vehicule comerciale și anunță lansarea Mercedes-Maybach VLS, o Grand Limousine „pe tărâmul luxului sofisticat”.
Mercedes a prezentat în urmă cu aproximativ un an conceptul Vision V (FOTO), care a stat la baza noului model de serie, fără să anunțe la acel moment că noul model va sta sub prestigiosul logo Maybach.
Deși deocamdată Mercedes nu a anunțat alte detalii privind lansarea primului van cu sigla Maybach, modelul a fost confirmat de Ola Kallenius, CEO Mercedes, în cadrul evenimentului de debut al noului S Klasse, în Beijing. Lansarea sa pe piață ar putea avea loc la finalul acestui an.
Mercedes-Maybach VLS va folosi aceeași platformă VAN.EA și arhitectură ca noul Mercedes VLE, prezentat deja de constructorul auto german, dar va duce luxul interior la un alt nivel, „cu o exclusivitate de neegalat, primind pasagerii într-o lume complet nouă de confort și sofisticare digitală”. Mai mult, Mercedes descrie această Grand Limousine „extravagantă” ca „un salon privat extraordinar, cu tot ce caracterizează un Mercedes-Maybach: măiestrie impecabilă, materiale luxoase și detalii de design rafinate”.
Modelul de serie VLS va prelua o bună parte din echipamentele și finisajele regăsite pe conceptul Mercedes Vision V. Deși nu a fost confirmat, este așteptat interiorul de tip lounge imersiv, cu ecran cinematografic retractabil de 65 de inci cu Dolby Vision, sistem audio surround cu 42 de difuzoare și șapte proiectoare pentru o experiență digitală personalizată unică , la 360 de grade”.
O consolă de lemn masiv și piele Nappa, proiectoare în plafon și podea, geamuri laterale transformate în „ecrane” suplimentare, sunt doar câteva dintre echipamentele de pe concept care ar putea să se regăsească și pe modelul de serie VLS, cu car Mercedes vrea să atragă clienți din zona de lux, obișnuiți cu limuzinele britanice, dar și clienți din China, care au migrat între timp la mărcile locale.
Fotografii ale conceptului Vision V:



















