BMW a prezentat oficial noua generație a lui X3, unul dintre cele mai vândute SUV-uri premium din lume, de la lansarea acestuia din 2003 și până astăzi. Potrivit constructorului bavarez, primele două generații au fost vândute în 1,5 milioane de exemplare.
Noul BMW X3 a fost prezentat în cadrul unui eveniment desfășurat în SUA, la uzina care produce acest model pentru piața americană, pentru a marca 25 de ani de la construirea acestei uzine.
SUV-ul lansat de compania germană se remarcă printr-o greutate redusă, grație noii platforme pe care este construit, o platformă modulară pe care a fost realizat deja sedanul Serie 7 și care asigură nu doar o mai bună dezvoltare a diferitelor modele, dar și o reducere a greutății.
Designul noului X3 este destul de conservator, specific mărcii, dar aduce un plus de dinamism prin liniile adoptate, având și o notă de sportivitate mai accentuată. Dimensiunile sunt comparabile cu cele ale modelului anterior, fiind de notat o creștere a ampatamentului datorită noii platforme, ceea ce contribuie la o mai bună stabilitate, spațiu mai mult la interior și o micșorare a consolelor spate și față, cu un plus pentru aspect. Portbagajul dispune de 550 de litri și poate ajunge la un maxim de 1.600 de litri, prin rabatarea scaunelor din spate.
Pentru prima dată în istoria acestui model, va avea și o versiune M Sport, care include atât repere estetice, cât și de performanță, precum dotările aerodinamice sau frânele sport.
Echipamentele de asistență sunt deja standard pentru modelele BMW, astfel că vor fi prezente și tehnologiile care asigură o semiautonomie, precum Cruise Control inteligent, controlul direcției, monitorizarea la schimbarea benzii etc. La interior, nu va lipsi celebrul deja sistem de control prin gesturi. Pentru setarea comportamentului mașinii, șoferul va avea la dispoziție comutatorul Driving Experience Control care permite alegerea între diferite configurații - ECO PRO, COMFORT, SPORT și SPORT + (numai la modelele 30i, 30d și M40i).
Motoarele anunțate sunt două alimentate cu motorină și trei cu benzină. La lansare vor fi disponibile versiunile xDrive20d (2.0 litri, 190 CP) cu motor diesel cu patru cilindri, xDrive30d (3.0 litri, 265 CP) cu motor diesel cu șase cilindri și vârful de gamă cu motor pe benzină, BMW X3 M40i (3.0 litri, 360 CP). Ulterior, acestea vor fi urmate de BMW X3 xDrive30i (2.0 litri 252 CP), precum și de varianta de motorizare 20i (2.0 litri, 184 CP), care va fi disponibilă în versiuni cu tracțiune spate și cu tracțiune integrală (xDrive). BMW a confirmat că în 2020 va fi lansat un X3 complet electric, iar o versiune plug-in hibrid ar putea fi construită până atunci. Toate motoarele sunt însoțite de cutia Steptronic cu 8 trepte.
Principalii concurenți pentru BMW X3 sunt Audi Q5, Mercedes GLC, noul Alfa Romeo Stelvio sau Jaguar F-Pace.
Prețurile anunțate pentru piața din Germania încep de la 47.000 de euro, pentru cel mai mic motor, cu 54.000 de euro pentru M Sport. Modelul va fi disponibil din noiembrie, după ce va fi prezentat la Frankfurt.