Ford și Volkswagen negociază dezvoltarea unui al doilea vehicul electric în Europa

Ford și Volkswagen negociază dezvoltarea unui al doilea vehicul electric în Europa
scris 17 sep 2019

Ford ar putea construi mai mult de un model de vehicul electric bazat pe platforma pentru mașini electrice a grupului Volkswagen AG, a afirmat directorul subsidiarei Ford din Europa, Stuart Rowley, într-un interviu acordat publicației germane Handelsblatt.

Șeful Ford Europe, Stuart Rowley, împreună cu Steven Armstrong, au fost prezenți la evenimentul de lansare a noului model electric VW i3. Deși prezența unor reprezentanți ai companiilor concurente nu este ceva rar la saloanele auto, de această dată cei doi au fost invitați ca parteneri, nu ca concurenți. Ford și Volkswagen au încheiat un parteneriat amplu, în urma căruia vor construi împreună atât vehicule comerciale, dar Ford va beneficia și de platforma MEB, pe care noul ID.3 a fost dezvoltat. Mai exact, Ford va cumpăra 600.000 de kituri MEB, pe care își va produce propriul automobil electric.

Urmărește-ne și pe Google News

Stuart Rowley, CEO Ford Europe, a declarat, însă, jurnaliștilor de la Handelsblatt, că discuțiile dintre Ford și VW vizează acum un al doilea model electric pe care divizia europeană a Ford l-ar putea produce, pe baza kiturilor de la VW. „Din punct de vedere economic nu are sens să produci un singur automobil bazat pe MEB”, a declarat Rowley. Informația fusese deja anunțată și de Herbert Diess, CEO VW Group. „Suntem în discuții despre un contract complet nou pentru un al doilea vehicul”, a spus Diess referindu-se la platforma MEB.

GRAFIC Ponderea mașinilor noi pe benzină a urcat la 71% în acest an, în România. Cota de piață a vehiculelor electrice, în creștere CITEȘTE ȘI GRAFIC Ponderea mașinilor noi pe benzină a urcat la 71% în acest an, în România. Cota de piață a vehiculelor electrice, în creștere

Rowley a mai precizat că alianța dintre Ford și VW este una strategică și că nu va fi limitată în timp, ci a fost gândită pe termen lung. „Alte modele vor putea fi adăugate în următorii ani”.

Ford va produce primul său vehicul complet electric începând din 2023, iar șeful Ford Europe spune că va fi „un automobil fantastic”. Mașina ar putea fi produsă în uzina din Koln, unde în prezent este fabrica modelul Fiesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
volkswagen
masini electrice
id3
ford electric