Acțiunile Ford au scăzut semnificativ marți, după ce grupul american a prezentat estimări pentru 2020 mai slabe decât se așteptau analiștii, transmite Reuters.
Acțiunile celui de-al doilea producător auto american au scăzut cu 9,4%, ștergând peste trei miliarde de dolari din capitalizarea bursieră. Comparativ, titlurile producătorului de vehicule electrice Tesla au urcat cu aproape 14%, ceea ce a dus la o capitalizare bursieră de 160 de miliarde de dolari, de peste patru ori mai mare decât a Ford - de 36,4 miliarde de dolari, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Rezultatele din 2019 nu sunt grozave. Dar, uitându-mă către 2020 și dincolo de acest an, sunt extrem de optimist", a afirmat directorul financiar al Ford, Tim Stone. Acesta a precizat că estimările în scădere ale companiei nu includ potențialul impact al epidemiei din China.
Ford se așteaptă în acest an la câștiguri operaționale între 0,94 și 1,20 dolari pe acțiune, în timp ce analiștii previzionau 1,26 dolari per titlu. Estimările dezamăgitoare ale Ford sunt o nouă lovitură pentru directorul general Jim Hackett, care le-a cerut investitorilor să fie răbdători în timpul procesului de restructurare.