EXCLUSIV Vânzările Dacia Sandero, cea mai comercializată mașină din Europa, pe cele mai mari 10 piețe din Europa GRAFICE

Dacia Sandero a fost din nou, în aprilie, cea mai vândută mașină din Europa, după ce timp de trei luni a înregistrat pierderi serioase. Una dintre cauzele scăderilor a fost lansarea cu întârziere a facelift-ului prezentat toamna trecută. Inundațiile din Maroc, din zona fabricii, au pus și ele probleme serioase mărcii Dacia. Revenirea din aprilie pare că încheie șirul de dificultăți cu care s-a confruntat modelul Dacia.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
EXCLUSIV Vânzările Dacia Sandero, cea mai comercializată mașină din Europa, pe cele mai mari 10 piețe din Europa GRAFICE

Șase dintre cele mai mari piețe pe care Dacia Sandero face cifre foarte bune de vânzări au înregistrat creșteri în luna aprilie, potrivit datelor centralizate de Profit.ro, în timp ce alte patru piețe au în continuare scăderi.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Informațiile obținute din surse apropiate de Dacia arată că scăderile sunt înregistrate preponderent în țările unde a întârziat startul livrărilor noului Sandero, cu noi motorizări și cutie de viteze automată.

Cea mai mare creștere s-a înregistrat în Marea Britanie, +31%, unde pare că vânzările s-au deblocat. Cu un total de 494 de unități înmatriculate, Regatul Unit rămâne însă la distanță de marile piețe ale UE, pentru Dacia.

VIDEO Wizz Air, anunț filmat către clienți cu prețul biletelor în vară: Ne aflăm într-o poziție solidă CITEȘTE ȘI VIDEO Wizz Air, anunț filmat către clienți cu prețul biletelor în vară: Ne aflăm într-o poziție solidă

A doua cea mai mare creștere, +28,4%, a fost în Portugalia, cu un volum mai mare: 855 vehicule, cu 190 mai multe decât anul trecut. Grecia, o piață mult mai mică (353 unități) s-a alăturat țărilor cu creștere pentru modelul românesc, dar cel mai important avans a venit din Spania, unde cele 22,7 procente au adus 649 de vehicule în plus, un volum total de 3.511 exemplare Sandero și locul 1 în vânzări.

Polonia (470 unități, +7,6%), Franța (5.353 unități, cea mai mare piață a acestui model, +4,8%) și Italia (4092 unități, +4,3%) au contribuit de asemenea la evoluția hatchback-ului Dacia în aprilie.

Cele mai mari scăderi au fost în Turcia, unde se pare că mașina a fost lansată cu întârziere (-50,2%, 796 unități), Belgia (-16,4%, 801 unități) și Germania (-11,7%, 1.757 unități) au fost piețele cu scăderi.

One United a învins repetat Primăria București. Autorizația pentru One Floreasca Towers și One Lake District, valabilă. Contestațiile au fost formulate de Nicușor Dan ca primar CITEȘTE ȘI One United a învins repetat Primăria București. Autorizația pentru One Floreasca Towers și One Lake District, valabilă. Contestațiile au fost formulate de Nicușor Dan ca primar

În total, cu tot cu piețele pe care vânzările sunt mai reduse, Sandero a livrat și înmatriculat în luna a patra a acestui an 20.152 de exemplare, după cum arată cifrele analizate de Profit.ro.

Vestea cea mai bună este că volumul a fost la un nivel similar cu cel din urmă cu un an, cu acesta Sandero reușind să revină în topul vânzărilor europene.

EXCLUSIV Vânzările Dacia Sandero, cea mai comercializată mașină din Europa, pe cele mai mari 10 piețe din Europa GRAFICE

EXCLUSIV Vânzările Dacia Sandero, cea mai comercializată mașină din Europa, pe cele mai mari 10 piețe din Europa GRAFICE

După patru luni, situația pentru Sandero rămâne negativă, din cauza scăderilor din ianuarie – martie. În total, modelul s-a vândut în 70.780 unități la nivel european, având o pondere de 38,5% din vânzările tuturor modelelor Dacia, cu o valoare ceva mai mare în aprilie (41,2%).

ANAF schimbă declarația pentru case și mașini scumpe CITEȘTE ȘI ANAF schimbă declarația pentru case și mașini scumpe

Cea mai mare piață rămâne Franța, cu aproape 19.000 de unități vândute, dar cu o scădere de -16,4%, urmată de Italia (13.575 unități, -34,5%) și Spania (11.039 unități, -7,8%). Cea mai mare scădere este în Turcia (-65,4%). Aici este foarte posibil ca lansarea noului Clio în producție și prețurile reduse pentru vechiul Clio să fi perturbat semnificativ cererea pentru Sandero.

Celelalte modele Dacia au evoluat diferit în aprilie. Bigster este marele câștigător, pentru că înregistrează un avans consistent față de anul trecut, când s-a lansat pe piață. Cu un total de 6.422 de unități, a depășit Jogger și și-a dublat practic volumul din urmă cu un an. Duster, în schimb, a continuat să scadă (-13,1%, 14.520 unități), fiind afectat indiscutabil de Bigster.

În schimb, Spring a crescut cu aproape 5 procente, la 2.403 unități, impulsionat de noile motoare mai puternice.

VIDEO&FOTO Secretele uzinei care va produce Dacia Evader: Un Big Brother industrial. „Suntem înaintea japonezilor, chinezii au fost impresionați!” CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Secretele uzinei care va produce Dacia Evader: Un Big Brother industrial. „Suntem înaintea japonezilor, chinezii au fost impresionați!”

O situație destul de nefericită are Logan, care pare că se stinge, după ce piața din România l-a abandonat, în absența unui Program Rabla. Cu doar 331 de exemplare vândute în aprilie și o scădere de 58,8%, micul sedan mai reprezintă mai puțin de un procent din vânzările mărcii Dacia.

După cele patru luni care au trecut, volumele celorlalte modele din gama Dacia sunt mai mici decât în 2025, cu excepția lui Bigster. Duster are 57.658 unități livrate, Bigster – 28.825, adică jumătate din cele ale lui Duster, Jogger a scăzut simțitor la 16.824 unități, Spring a vândut 8.494 de exemplare, iar Logan s-a redus la 1.383 de unități, în scădere uriașă, cu 67,1%.

Șerban Holding bagă în insolvență alte trei companii CITEȘTE ȘI Șerban Holding bagă în insolvență alte trei companii

Dacia a vândut în total 49.000 de vehicule în luna aprilie, în Europa, iar volumul total la nivel global, care include și piețele din zona Mediternanei, inclusiv Turcia și alte piețe asiatice, a ajuns la 51.579 de autovehicule, în scădere cu 5 procente față de rezultatul din aprilie 2025.

Pe toate cele patru luni, Dacia a vândut 196.928 de vehicule, în scădere cu 13,6%, ceea ce reprezintă un minus de 31.000 de vehicule față de anul anterior. Aproape jumătate din acest volum a fost pierdut, practic, de uzina din Mioveni, unde sunt fabricate Duster și Bigster.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite