Studiourile Warner Bros din Burbank, California, vor fi în această noapte gazda unei prezentări istorice pentru Tesla, care urmează să dezvăluie prototipul unui robotaxi pe care Elon Musk l-a promis acționarilor companiei și publicului.
Cybercab, așa cum este numit deocamdată primul robotaxi al Tesla, va fi prezentat în premieră de Elon Musk, în cadrul unui eveniment special, care ar trebui să liniștească spiritele în legăură cu viitorul companiei de mașini electrice.
Proiectul Robotaxi a fost promis de Elon Musk într-un moment delicat pentru Tesla, când vânzările scădeau vertiginos, iar profiturile se micșorau, iar cel mai mediatizat proiect al momentului, pe atunci, Model 2, automobilul accesibil, de 25.000 de euro, pe care Musk a fost șters de pe lista de priorități.
Cu robotaxi, Elon Musk a spus că poate asigura dezvoltarea companiei, dar startul a început cu stângul, pentru că prezentarea programată inițial pentru august a fost amânată.
Acum, lucrurile pare că sunt puse la punct, deși nu este clar când va deveni mașină de serie prototipul pe care îl vom putea vedea peste câteva ore.
Piața de automobile fără șofer, destinate transportului public de pasageri, este încă imatură, dar există deja jucători care au un avans considerabil. Cel mai bun exemplu este Waymo, care are deja activități în mai multe orașe din SUA și care susține că a ajuns la 100.000 de curse săptămânal.
Cea mai mare problemă este însă faptul că această activitate nu este încă profitabilă, chiar dacă pe termen lung analiștii susțin că va deveni o afacere la nivel global.
CITEȘTE ȘI Boeing și-a retras oferta de contract colectiv de muncă, în urma eșuării negocierilor cu sindicatulElon Musk a vorbit cu mulți ani în urmă despre taxiurile fără șofer și chiar i-a ajutat pe proprietarii de mașini Tesla să viseze că-și vor putea închiria propriile mașini serviciilor de taxi, în timpul în care nu au nevoie de ele.
În același timp, cu doar câteva ore înainte de startul evenimentului, nu se știe încă 100% dacă ceea ce vor vedea participanții la show-ul lui Musk va fi chiar robotaxi, însă absența unui astfel de proiect de pe scenă ar crea o mare dezamăgire nu doar în rândul acționarilor, ci și în cel al fanilor.
CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO PREMIERĂ MONDIALĂ: Dacia dezvăluie SUV-ul Bigster, cu trei noi motoareDin punct de vedere tehnic, speculațiile vorbesc despre o mașină avansată, dar care va folosi, la fel ca Model Y, doar camere video pentru deplasare, ceea ce înseamnă că nu vor exista senzori Lidar, pe care industria auto și în special cea chineză îi folosește în prezent pe mașinile cu autonomie Level 3.
Spectacolul anunțat de Tesla va avea loc la ora 19.00 ora Pacificului, adică ora 3 GMT, respectiv 6 dimineața în România.
În Europa, VW are cel mai avansat proiect de robotaxi, în cadrul unei colaborări cu primăria din Hamburg, unde este planificată lansarea primelor mașini chiar în acest an. În ultimele luni, VW a testat o flotă de ID.Buzz, microbuzul electric al mărcii, împreună cu partenerii de la MOIA, compania care va opera flota de microbuze autonome.
În China, Baidu este compania cu cel mai avansat proiect de mașini autonomie, aflate deja în funcțiune în mai multe orașe.