Directorul Metrorex, Dumitru Șodolescu, spune că se așteaptă ca sindicaliștii de la metrou să renunțe la greva generală cu care amenință și se declară încrezător că vor ajunge la o înțelegere în urma negocierilor. Noi discuții vor avea loc marți, între angajații Metrorex și conducerea companiei.
„Cred că vom ajunge la o înțelegere”, a declarat marți directorul Metrorex, Dumitru Șodolescu, într-o conferință de presă.
Întrebat de jurnaliști de ce crede că sindicaliștii vor renunța la grevă, Șodolescu a explicat că angajțșii au tot scăzut, de-a lungul rundelor de negocieri, din procentul pe care îl doresc în plus la salarii, scrie News.ro.

„Dacă la început au fost inflexibili cu acel procent de 42 la sută, ulterior au tot scăzut. Acum au ajuns la 20 la sută”, a spus directorul Metrorex.
Angajații Metrorex au amenințat cu grevaa generală pe perioadă nedeterminată, însă acțiunea de protest a fost suspendată temporar. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de salarii, dar și de lipsa de fonduri pentru piese de schimb și mentenanță, de lipsa forței de muncă, de prostul management al Metrorex.