Directorul APMC: Peste 75% din cantitatea de marfă ce tranzitează România ajunge în Portul Constanța

Directorul APMC: Peste 75% din cantitatea de marfă ce tranzitează România ajunge în Portul Constanța
scris 6 dec 2017

Directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC), Nicolae Dan Tivilichi, susține că 75% din cantitatea de marfă ce tranzitează România ajunge în Portul Constanța, spunând că sectorul naval este cel care merge cel mai bine în țara noastră.

Directorul CN APMC a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că trebuie realizată o strategia navală a României la care să contribuie toți cei implicați în această activitate, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Un alt lucru pe care nu l-am spus, dar s-a întâmplat în cursul anului 2017. Constanța și-a reafirmat și reîntărit rolul de lider al comunității navale din România. Încercăm, adunând toate administrațiile, toți cei implicați în această activitate, să facem ceva ceea ce noi toți ne-am dori, dar nu s-a întâmplat: o strategie navală a României. De fapt și de drept, la ora actuală, în țara noastră, sectorul de activitate care merge cel mai bine, cu toate minusurile și plusurile lui, este sectorul naval”, a afirmat Nicolae Dan Tivilichi.

El a menționat că peste 75% din întreaga cantitate de marfă care tranzitează țara noastră ajunge în Portul Constanța.

“Trebuie să înțelegem că poate mai bine de 75% din întreaga cantitate de marfă care tranzitează România are ca punct final al României Portul Constanța, indiferent că pleacă pe calea ferată sau pe autostrăzi. Aici avem noi mai multe lucruri de rezolvat. Dacă ne uităm în jurul nostru, unii poate și-au făcut mai bine calea ferată, discutăm de Bulgaria, și-au făcut mai bine poate drumuri, de-aia vor și poduri, să-și folosească infrastructura de transport. Noi trebuie să ne folosim infrastructura noastră de transport, autostrada pe care ne-a dat-o Dumnezeu, Dunărea”, a afirmat directorul CN APMC.

După ce a vândut acțiunile CleverTaxi către grupul Daimler, Neogen investește într-o aplicație de taxi din Republica Moldova: principala problemă este că nu poți găsi o mașină liberă în orele de vârf CITEȘTE ȘI După ce a vândut acțiunile CleverTaxi către grupul Daimler, Neogen investește într-o aplicație de taxi din Republica Moldova: principala problemă este că nu poți găsi o mașină liberă în orele de vârf

El spune că sunt discuții de atragerea de noi mărfuri către Portul Cosntanța din Viena și Polonia.

“Dacă ajungem la containere, vă pot spune așa, la ora actuală, din Viena pleacă spre Hamburg 350 de mii de TEU-uri anual. În discuțiile pe care le-am avut cu ei, au spus: «Faceți Dunărea predictibilă să poată veni la Portul Constanța și vi le dăm pe toate». Încercăm să preconizăm o nouă rută – Polonia, a cărei marfă intenționează să găsească ca al doilea culoar de marfă Portul Constanța. Sunt două variante: ori vine pe cale ferată, dar asta înseamnă că tranzitează un pic Ucraina, intră în nordul țării și ajunge în Portul Constanța sau, un pic mai sigur, Polonia, direct Ungaria, se înțeapă în Dunăre, la Baia, spre exemplu, și vine pe apă în Portul Constanța”, a explicat Nicolae Dan Tivilichi.

El a menționat că pe mai multe hărți ale Uniunii Europene Portul Constanța nu există, spunând că lumea trebuie să știe că acest port este cel mai mare de la Marea Neagră.

Nicolae Dan Tivilichi a mai menționat că în acest an cantitatea de marfă din Portul Constanța va depăși 60 de milioane de tone.

viewscnt
Afla mai multe despre
apmc
portul constanta