Dacia Spring, cel mai vândut automobil electric din Renault Group și în Top 10 în Europa, după Tesla și VW

Dacia Spring, cel mai vândut automobil electric din Renault Group și în Top 10 în Europa, după Tesla și VW
scris 24 apr 2023

Dacia Spring se menține în topul celor mai vândute automobile electrice din Europa, potrivit datelor statistice la nivel european, fiind depășită doar de cele două modele Tesla și de cele două modele de volum ale VW.

Dacia Spring a vândut în primul trimestru al acestui an un volum total de 14.358 de autoturisme, potrivit datelor oficiale ale companiei, care arată că modelul electric a înregistrat o creștere de 59 de procente față de valorile din 2022, în perioada similară, respectiv un plus de 5.300 de automobile vândute în plus.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Autostrada de Centură București Sud: Unde s-a ajuns cu lucrările pe șantierul lotului trei CITEȘTE ȘI VIDEO Autostrada de Centură București Sud: Unde s-a ajuns cu lucrările pe șantierul lotului trei
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Creșterea vine pe fondul îmbunătățirii livrărilor de componente electronice, care au stimulat producția uzinei Dongfeng din China, în care este asamblat acest autombil.

Cu aceste cifre, Dacia Spring este cel mai vândut automobil electric al grupului Renault, pe locul al doilea fiind Megane E-Tech Electric (11.063 de unități), urmat de ZOE, aflată într-un puternic declin (5.426 unități, scădere de 51 de procente față de anul trecut) și de Twingo, de asemenea, în scădere (4.199 unități, cu 36,6% mai puține).

Pe ultimul loc, în clasamentul EV al Renault Group, se află Kangoo, cu 1.641 de unități vândute.

În aceste condiții, Dacia Spring este cel mai important automobil al grupului în competiția cu rivalii din Europa. Cel mai vândut automobil electric pe continent, în primul trimestru, a fost Tesla Model Y, care a ocupat, de altfel, și titlul general, depășind Sandero și VW T-Roc. Cu cele 66.500 unități, conform Data Force, respectiv 71.600, conform Jato Dynamics, modelul american a revenit în forță după recentele reduceri de prețuri.

Pe locul al doilea a fost Tesla Model 3, cu aproximativ 18.000 unități, în scădere majoră, dar încă în topul preferințele europenilor. Pe locurile trei și patru sunt cele două modele populare ale VW, ID.3 și ID.4, adică cel mai accesibil și cel mai căutat SUV electric, care au ambele câte 16.000 de unități, depășind la mică distanță Spring.

După reducerile de preț, Tesla Model Y a depășit Dacia Sandero, în Europa CITEȘTE ȘI După reducerile de preț, Tesla Model Y a depășit Dacia Sandero, în Europa

În partea a doua a clasamentului electricelor se află Volvo XC40, Fiat 500, Peugeot 208, modelul chinez MG4, și Renault Megane.

În total, piața de vehicule electrice din Europa a crescut la 430.000 de vehicule, conform datelor Jato, în creștere cu 33% față de anul anterior. Tesla este marca cea mai vândută, cu circa 93.000 de unități, iar VW Group s-a apropiat, cu toate mărcile sale, la circa 90.000 de unități BEV vândute.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia spring
vanzari electrice
tesla model y