Dacia, în topul creșterilor cotei de piață în Europa. Sandero, cel mai bine vândut model al mărcii, în 2018, Duster, pe locul 3 în sgementul B-SUV

Dacia, în topul creșterilor cotei de piață în Europa. Sandero, cel mai bine vândut model al mărcii, în 2018, Duster, pe locul 3 în sgementul B-SUV
scris 2 aug 2018

Dacia și-a păstrat două modele în Top 25 al celor mai bine vândute automobile din Europa, la jumătatea anului. Cel mai bine plasat este Sandero, pe locul 13, în timp ce Duster se află pe locul 18, ambele având creșteri față de anul trecut.

Clasamentul celor mai vândute autoturisme din Europa realizat de JAto Dynamics plasează cele două modele românești de succes, Dacia Sandero și Dacia Duster, pe locurile 13 și, respectiv 18, cu 115.276 unități și 97.287 unități în cazul SUV-ului.

Urmărește-ne și pe Google News

Dacă Sandero a avut o creștere de numai 10%, Duster a înregistrat un avans de 31 de procente, care l-a ajutat să se apropie la mică distanță de Peugeot 2008, unul dintre rivalii săi pe piață. În clasamentul segmentului B-SUV Duster se află pe locul 3, lider fiind modelul Renault Captur.

În clasamentul general al SUV-urilor, Duster se află pe locul 6, lider fiind Nissan Qashqai care reușește să păstreze distanța în fața lui VW Tiguan.

Dacia, în topul creșterilor cotei de piață în Europa. Sandero, cel mai bine vândut model al mărcii, în 2018, Duster, pe locul 3 în sgementul B-SUV

În total, marca Dacia a reușit să vândă 280.000 de unități în primele șase luni ale anului, clasându-se pe locul 15, cu o creștere de 16 procente. Statisticile JAto arată că Dacia s-a numărat printre cele mai performante 5 branduri, datorită creșterii cotei la 3,2% din totalul pieței europene.

Cel mai vândut automobil din Europa rămâne VW Golf, 257.550 exemplare vândute, urmat de Renault Clio (185.234 unități) și VW Polo (163. 924 unități). Modelul cu cea mai mare creștere aparține mărcii VW, fiind tot un SUV de clasă B, respectiv T-Roc. Acesta a devenit o adevărată vedetă a pieței de automobile și s-a apropiat de Top 25, cu un volum de circa 71.000 de unități.

Dacia, în topul creșterilor cotei de piață în Europa. Sandero, cel mai bine vândut model al mărcii, în 2018, Duster, pe locul 3 în sgementul B-SUV
viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
piata auto
sandero
duster
vw
t-roc