Dacia Duster are primele probleme din an, după ce vânzările sale crescuseră sistematic pe aproape toate piețele. SUV-ul construit la Mioveni va fi rechemat în service, din cauza riscului să-i cadă roțile din față, problemele fiind generate, se pare, de butucul roții.
Dacia a notificat autoritățile de protecție a consumatorilor despre demararea acțiunii de rechemare în service a modelului Duster, cu seria de șasiu în formatul UU1YYYYYXXXXXXXX, care ar putea avea o defecțiune a butucului roții față, care, în final „poate conduce la detașarea roții”. Potrivit descrierii remise de constructor, „a identificat o posibilă neconformitate a butucului roții față”. Primul simptom pe care șoferulk îl va constata este un zgomot anormal în partea din față a mașinii.
Reparația mașinii, odată ajunsă în serivice, va dura între 50 de minute și 3 ore, în funcție dedefecțiunea constatată.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Deocamdată vor fi rechemate un număr de 209 vehicule Dacia Duster, care vor fi verificate și reparate pe cheltuiala producătorului. Proprietarii vor fi înștiințați și programați pentru o vizită la cel mai apropiat service autorizat.

Ultima rechemare demarată de Dacia pentru modelul Duster a fost legată de sistemul start-stop, introdus pe Duster către finalul vieții primei generații. O problemă de sofware era cea care putea genera orpirea sistemului start-stop. Mașinile rechemate erau fabricate între iulie și octombrie 2017.
Anterior, o problemă legată de claxon a condus la o rechemare masivă pentru reparații la instalația electrică.