Dacia a depășit Renault

Dacia a depășit Renault
scris 20 feb 2024

Numărul autoturismelor noi marca Dacia înmatriculate în luna ianuarie în Uniunea Europeană a fost mai mare decât cel al autoturismelor marca Renault, conform cifrelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Această asociație, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că în prima lună din acest an grupul Renault a înmatriculat în total în Uniunea Europeană un număr de 86.071 de autoturisme, în scădere cu 2,9% comparativ cu luna ianuarie 2023. Însă în interiorul grupului Renault, înmatriculările Dacia au crescut cu 7,9% în ritm anual, până la 49.078 unități, adică mai mult de jumătate din totalul întregului grup francez, în timp ce înmatriculările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 2,9% până la 36.828 unități, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Germania - Amenințare cu reducere masivă de personal în industria auto CITEȘTE ȘI Germania - Amenințare cu reducere masivă de personal în industria auto

Conform acelorași date, înmatriculările de autoturisme Dacia în luna ianuarie au fost mai mari decât cele ale mărcilor Fiat (28.029), Citroen (29.997), Mercedes (34.632), Audi (42,886) sau BMW (48.247) și s-au apropiat la un pas de înmatriculările Peugeot (50.865).

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a mai informat că piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 12,1% în luna ianuarie 2024, însă piața auto din România a înregistrat o creștere modestă de doar 3,8%.

ULTIMA ORĂ FOTO Dacia prezintă noile versiuni Sandero, Logan și Jogger, cu noi sisteme de asistență și mici modificări estetice CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Dacia prezintă noile versiuni Sandero, Logan și Jogger, cu noi sisteme de asistență și mici modificări estetice

Un număr de 851.690 de autoturisme au fost înmatriculate în luna ianuarie 2024 în Uniunea Europeană, grație faptului că toate marile piețe au înregistrat creșteri semnificative, în frunte cu Germania (19,1%), urmată de Italia (10,6%), Franța (9,2%) și Spania (7,3%).

Vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 42,3% comparativ cu nivelul din luna decembrie, până la 92.741 de unități, dar sunt mai mari cu 29% față de situația din luna ianuarie 2023. Acest trend s-a manifestat în special în Germania și Franța, primele două mari piețe auto din blocul comunitar, unde vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 59%, respectiv 46% comparativ cu luna decembrie, dar au crescut cu 24%, respectiv 37% în ritm anual.

TABEL Nouă scumpire semnificativă a carburanților CITEȘTE ȘI TABEL Nouă scumpire semnificativă a carburanților

În cazul României, datelor centralizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) și citate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) arată că volumul de autoturisme noi înmatriculate în România în ianuarie 2024 a crescut cu 4,15% față de același interval din anul anterior, până la 12.733 de unități.

În acest sens, clasamentul mărcilor de autoturisme noi este condus, în prima lună a acestui an, de Dacia - cu 3.948 de unități, urmată de Toyota - cu 998 de unități, Skoda (893), Hyundai (853), Renault (784), Volkswagen (766), Tesla (564), Mercedes (519), Kia (478) și Ford (417).

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
renault