Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la opt unități care execută reparații auto decontate în baza asigurării obligatorii de răspundere civilă (RCA).
Inspecțiile au avut loc în cadrul cercetării aprofundate ce vizează o posibilă practică de concurență neloială privind exploatarea poziției superioare de negociere a service-urilor auto în relația comercială cu o companie de asigurări, în cazul decontării reparațiilor efectuate pe baza polițelor RCA.
Analiza a fost declanșată ca urmare a sesizării transmise de Asigurarea Românească Asirom - Vienna Insurance Group SA.
Potrivit prevederilor legale, asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea afectată pentru prejudiciile suferite în urma unui accident prin achitarea reparațiilor efectuate de service-urile auto. În acest context, perceperea unor prețuri/tarife nejustificat de mari pentru executarea lucrărilor de reparație a autovehiculelor avariate va influența prima de asigurare achitată de asigurat.
„Vrem să stabilim dacă unele service-uri auto impun tarife nejustificat de mari, pe care companiile de asigurare sunt obligate legal să le plătească, tarife care, ulterior, conduc la cresterea prețului poliței RCA”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Companiile la care s-au desfășurat inspecții inopinate sunt: Adely Trans Company SRL, Ali Car Reparatii Auto SRL, Prof's Solution Service SRL, Top Lac Service Cotroceni SRL, Auto Klasen SRL, Auto Hoff Technology SRL, Top Lac Auto Service SRL și Damar Colision SRL.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurență neloială. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.
În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență loială, companiile implicate riscă o amendă de până la 500.000 lei, iar autoritatea poate dispune măsuri pentru interzicerea săvârșirii faptei. În cazul în care persoanele fizice sau juridice recunosc săvârșirea practicii de concurență neloială, pot obține reduceri substanțiale ale amenzilor.