Comisia Europeană nu sancționează România pentru ajutoare de stat la aeroporturi regionale. Ancheta pentru aeroporturile din Cluj și Mureș, legată și de Wizz Air, continuă

Comisia Europeană nu sancționează România pentru ajutoare de stat la aeroporturi regionale. Ancheta pentru aeroporturile din Cluj și Mureș, legată și de Wizz Air, continuă
scris 28 sep 2016

Fondurile alocate de Guvernul României, în perioada 2007-2009, pentru sprijinirea investițiilor în aeroporturi regionale nu constituie ajutor de stat ilegal, a anunțat, miercuri, Comisia Europeană (CE), care a finalizat o investigație începută în urmă cu cinci ani. Alte două anchete, ce vizează măsurile adoptate de România în favoarea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca și Aeroportului Transilvania Târgu Mureș și a transportatorilor aerieni care le utilizează, în principal Wizz Air, sunt încă în desfășurare.

Comisia a stabilit că schema de sprijin pentru investiții în 11 aeroporturi regionale “contribuie la realizarea unui obiectiv de interes comun, asigurând legături bune între regiuni și necesarul de transport al cetățenilor europeni”, se arată într-un anunț al Executivului UE.

Urmărește-ne și pe Google News

În ceea ce privește investigațiile privind cele două aeroporturi din Transilvania, acestea sunt încă în desfășurare, a precizat Comisia.

În mai 2011, CE a deschis două investigații aprofundate, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, cu privire la o schemă de sprijin pentru investiții în aeroporturile regionale din România și pentru a stabili dacă anumite rabaturi și reduceri acordate de către aeroportul din Timișoara unor companii aeriene denaturează concurența. Comisia și-a exprimat atunci îngrijorarea, în mod special, cu privire la faptul că acordurile încheiate între aeroportul din Timișoara și Wizz Air ar putea conferi acestei companii aeriene un avantaj economic inechitabil față de concurenții săi.

EXCLUSIV Aeroportul Traian Vuia își dă în judecată fostul director, acesta atenționează la rândul său compania cu un proces CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Aeroportul Traian Vuia își dă în judecată fostul director, acesta atenționează la rândul său compania cu un proces

Separat, în iulie anul trecut, Comisia a inițiat două investigații pentru a stabili dacă măsurile adoptate în favoarea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca și Aeroportului Transilvania Târgu Mureș, aflate în proprietatea statului, și a transportatorilor aerieni care le utilizează sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Investigațiile vizează în principal taxele de marketing plătite companiei Wizz Air de către Aeroportul Internațional Cluj-Napoca și tarifele aeroportuare reduse oferite de Aeroportul Transilvania Târgu Mureș transportatorilor aerieni care operează zboruri de pe aeroportul respectiv.

Comisia a primit o plângere potrivit căreia Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, al doilea aeroport din România ca importanță, a acordat un ajutor de stat ilegal transportatorului aerian Wizz Air, prin intermediul unor condiții avantajoase în cadrul anumitor acorduri încheiate între transportatorul aerian și aeroport, în timp ce aeroportul a beneficiat, la rândul său, de un ajutor de stat de la Consiliul Județean Cluj, sub formă de finanțare publică.

“Comisia își exprimă îngrijorarea în legătură cu posibilitatea ca unele dintre clauzele acordurilor să acorde companiei Wizz Air un avantaj economic nejustificat față de concurenții săi, deoarece acest transportator aerian beneficiază de condiții excesiv de favorabile și niciun operator privat nu ar fi acceptat să-i acorde condiții similare în împrejurări similare”, se arată într-un comunicat CE.

În cadrul anchetei referitoare la Aeroportul Transilvania Târgu Mureș, inițată tot în urma unei plângeri, Comisia analizează dacă tarifele aeroportuare practicate, “care par anormal de scăzute și prevăd reduceri semnificative în funcție de nivelul de trafic”, sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat.

“De aceste tarife reduse a beneficiat în principal Wizz Air, principalul transportator aerian care operează pe Aeroportul Târgu Mureș, dar este posibil să fi beneficiat și alți transportatori aerieni care utilizează acest aeroport”, potrivit comunicatului.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
investitii
aeroportui regionale
ajutor de stat