Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat în valoare de 43,6 milioane de euro pentru CFR Călători

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat în valoare de 43,6 milioane de euro pentru CFR Călători
scris 8 feb 2022

Comisia Europeană a aprobat, marți, ajutorul de stat în valoare de 43,6 milioane de euro destinat CFR Călători, pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

"Această măsură va permite României să compenseze CFR Călători pentru pagubele suferite în perioada 1 aprilie -31 august 2020, ca o consecință directă a restricțiilor introduse. Ajutorul va lua forma unei injecții de capital", a informat Comisia Europeană.

Urmărește-ne și pe Google News

Executivul comunitar a analizat măsura în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE, care îi permite Comisiei să aprobe măsurile de ajutor de stat acordate de statele membre pentru a despăgubi anumite întreprinderi sau anumite sectoare (sub formă de scheme) pentru daunele cauzate în mod direct de evenimente extraordinare. Comisia consideră că măsura adoptată de România va acoperi pagubele care au legătură directă cu pandemia de coronavirus. De asemenea, Comisia a constatat că măsura este proporțională, deoarece compensația nu depășește ceea ce este necesar pentru acoperirea daunelor. Din aceste motive, Comisia a ajuns la concluzia că măsura românească este în linie cu prevederile UE privind ajutoarele de stat, scrie Agerpres.

Prima secțiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpații intră în linie dreaptă. CNAIR a semnat contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro pentru Secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești CITEȘTE ȘI Prima secțiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpații intră în linie dreaptă. CNAIR a semnat contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro pentru Secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești

Conform unui memorandum privind ajutorul de stat pentru CFR Călători, discutat de Guvernul de la București în data de 25 august 2021, "începând cu luna martie 2020 și până la finalul lunii decembrie 2020, s-a înregistrat o pierdere cumulată datorată efectelor pandemiei de COVID-19 în perioada 1 aprilie - 31 august 2020 de 210.345.527 lei", se arată în memorandumul privind ajutorul de stat pentru CFR.

Guvernul, prin Ministerul Transporturilor, a propus un ajutor de stat de 210,35 milioane lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro), care va fi utilizat pentru finanțarea rezultatului negativ din activitatea de exploatare, estimat pentru perioada 1 aprilie - 31 august 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeană
cfr călători