CFR anunță că suplimentează numărul trenurilor, în minivacanța de 1 Mai și Paște, fiind introduse garnituri suplimentare către destinațiile de vacanță.
”Cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Paște, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinațiile de vacanță, dar și spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paște, CFR Călători va asigura un program de transport special. Prin urmare, în perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus față de trenurile existente în programul obișnuit de circulație mai multe legături spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din București Nord, Iași, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj Napoca, Brașov”, anunță CFR.
Sursa citată a precizat că, de asemenea, și călătorii din alte regiuni au la dispoziție o serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur, scrie News.ro.
Călătoria Satu Mare - Mangalia va dura 19 ore și jumătate, via Cluj - Bistrița.
”În zilele cu trafic crescut din această minivacanță, CFR Călători pune la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării”, a mai precizat compania.
Aceasta explică faptul că se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil.