CFR Marfă și-a cerut falimentul. Vine Carpatica Feroviar

CFR Marfă a depus în instanță actul prin care își cere falimentul. Activele urmează să fie preluate de nou-înființata companie Carpatica Feroviar.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
CFR Marfă și-a cerut falimentul. Vine Carpatica Feroviar

Cererea de faliment a fost depusă la începutul acestei săptămâni, relevă datele analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Guvernanții au transmis anterior că o parte dintre angajații CFR SA deja au fost angajați la Carpatica, în timp ce o parte au primit salarii compensatorii și au plecat voluntar.

FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj CITEȘTE ȘI FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj

Carpatica Feroviar va prelua astfel o parte dintre angajații CFR Marfă, companie condusă de fostul director al CFR Marfă, care însă promite că nu vor fi repetate greșelile trecutului.

Angajații CFR Marfă nu trec automat la noua companie Carpatica Feroviar, mai ales că, în total, noul operator va avea cu câteva sute de angajați mai puțin decât compania ce urmează a fi lichidată.

În octombrie 2024, Guvernul a aprobat, prin hotărâre, înființarea companiei Carpatica Feroviar, aptă ”pentru deservirea nevoilor de apărare ale țării”, inclusiv pe fondul problemelor cu care se confruntă operatorul feroviar de stat CFR Marfă, operațiune anunțată de Profit.ro ca pregătită din 2022.

Uber schimbă strategia și va investi peste 10 miliarde de dolari în robotaxiuri CITEȘTE ȘI Uber schimbă strategia și va investi peste 10 miliarde de dolari în robotaxiuri

Aceasta deoarece statul român are obligația de a recupera, cu celeritate, ajutorul de stat declarat ilegal prin Decizia Comisiei Europene, acordat Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă “C.F.R. Marfă” SA.

Nerecuperarea urgentă a ajutorului de stat (2,6 miliarde lei + dobânzi) poate conduce la costuri accesorii a căror valoare poate mări considerabil suma declarată ca ajutor de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite