Cele mai vândute mașini din lume, în 2018. Sandero - locul 43, Duster - al doilea la nivel global, după Jeep Wrangler, în segmentul noutăților

Cele mai vândute mașini din lume, în 2018. Sandero - locul 43, Duster - al doilea la nivel global, după Jeep Wrangler, în segmentul noutăților
scris 19 iun 2018

Vânzările de autovehicule la nivel global au ajuns la aproape 29 de milioane de unități în primele patru luni ale anului, potrivit Jato Dynamics, cu o creștere de 3,4% față de anul trecut. Creșterea a fost susținută de segmentul SUV-urilor și de piețele din China, India și Brazilia.

Vânzările de SUV-uri, care și-au majorat cota de piață de la circa 30% la 34,2% în ultimul an, sunt cele care au propulsat livrările de autovehicule la nivel global în acest an, pe intervalul ianuarie - aprilie, potrivit datelor Jato, care arată că segmentul aflat într-o puternică ascensiune a ajuns în intervalul studiat la aproape 10 milioane de unități, după o creștere de 14 procente. Cel mai popular segment în urmă cu câțiva ani, cel al vehiculelor compacte, a scăzut în acest an cu 5 procente, la 4,66 milioane de unități vândute în primele patru luni, în timp ce segmentul subcompact (clasa B) a crescut cu 1%. O scădere importantă au avut-o segmentul MPV, -14%, și cel al mașinilor sport, de asememenea -14%.

Urmărește-ne și pe Google News

Ierarhizarea pe mărci și modele, în funcție de segment este foarte interesantă. De exemplu, în clasa SUV-urilor, cel mai vândut a fost Nissan X-Trail, iar Alianța Renault - Nissan a avut cele mai multe vânzări. În clasa compactă, modelul nr. 1 în top a fost Toyota Corola, dar marca cea mai vândută a fost VW, în segmentul premium executive, Mercedes E Class e lider, iar în cel de lux, Cadillac XTS este modelul cu cele mai multe vânzări la nivel global, depășind Mercedes S Class și BMW Serie 7.

Cele mai vândute mașini din lume, în 2018. Sandero - locul 43, Duster - al doilea la nivel global, după Jeep Wrangler, în segmentul noutăților

Cel mai vândut automobil din lume a fost și în acest an, pe intervalul studiat, Ford F-150 (și cu variantele 250 și 350), care se bazează pe vânzările excelente din SUA, piață care îi asigură aproximatvi 85% din volum. Uriașul pick-up american, care a depășit anul trecut pentru prima dată 1 milion de exemplare vândute, a ajuns acum pe patru luni, la 337.000 de unități, ceea ce sugerează o nouă creștere și în 2018, la final de an.

Pe locul al doilea se situează Toyota Corolla, care a crescut cu 3,3%, în special pe piața din China, fiind urmat de VW Golf, care s-a apropiat de 300.000 și a avut o creștere de peste 6 procente. Nissan X-Trail, locul 5 la nivel global, este cel mai vândut SUV, dar a scăzut față de anul trecut cu circa 3 procente și ar putea pierde locul în fața lui VW Tiguan.

În clasamentul celor mai vândute modele din lume poate fi găsit și Sandero, cu 123.641 exemplare vândute, atât sub brandul Dacia, cât și sub Renault. În același timp, Dacia/Renault Duster a fost, pe intervalul ianuarie - aprilie, al doilea cel mai vândut model nou lansat în acest an, în toată lumea, după Jeep Wrangler. Duster a înregistrat 101.128 de unități vândute, cu o creștere de 16% față de anul trecut.

Cele mai vândute mașini din lume, în 2018. Sandero - locul 43, Duster - al doilea la nivel global, după Jeep Wrangler, în segmentul noutăților
viewscnt
Afla mai multe despre
cele mai vandute masini
ford f-150
toyota corolla
vw golf
sandero
duster