Carlos Tavares, CEO-ul celei mai noi companii din industria auto globală, a susținut prima conferință de presă în această poziție, anunțând și primele sale intenții. Cea mai des repetată idee a fost cea referitoare la locurile de muncă: Stellantis va fi un scut de protecție pentru angajați, pentru activități și pentru fabricile existente.
Stellantis a devenit oficial o companie înregistrată în Olanda, cu sedii în Paris, Milano, Londra și New York, dar cu activități în multe ale țări ale lumii. Potrivit datelor oficiale, cele 14 mărci ale Stellantis au 400.000 de angajați, în 50 de țări ale lumii. Scopul realizării fuziunii celor două companii este, înainte de toate, realizarea de sinergii ale celor două businessuri care se unesc, astfel încât acționarii companiilor să obținnă profituri mai mari.
Iar pentru a-și atinge scopul, Carlos Tavares, CEO-ul Stellantis, împreună cu echipa sa, trebuie să crească performanța fiecărei mărci în parte. Conferința de presă a lui Tavares a generat întrebări concentrate pe aceste idei principale: cum vor fi realizate sinergiile, reducerile de costuri, în ce măsură vor fi concediați angajați și vor fi închise fabrici, care dintre mărcile deținute vor fi menținute și care vor fi eliminate. Carlos Tavares a reușit însă să ofere răspunsuri optimiste pentru toate aceste întrebări, iar cea mai presantă, referitoare la angajați, a primit în mai multe rânduri același răspuns: nu vor fi făcute concedieri, nu vor fi închise fabrici.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Argumentul principal al lui Carlos Tavares a fost cel legat de beneficiile fuziunii, sinergiile provenite din folosirea platformelor comune, a tehnologiei comune, a achizițiilor făcute de toate cele 14 branduri. „Fuziunea este un scut pentru activități, nu un risc” a spus Carlos Tavares, răspunzând întrebărilor. Prezentarea sa a inclus cifrele care vor genera sinergii: 40% din platforme, fabricație, inginerie, 35% din achiziții, 25% din alte funcțiuni, precum vânzări, maarketing, IT, logistică și altele.
„Fuziunea este o soluție, nu o problemă, pentru activități, pentru angajați, pentru fabrici”. El a spus clar și a subliniat această afirmație: „Nu vom închide fabrici. Este angajamentul nostru la momentul realizării fuziunii FCA PSA”. Esența discursului lui Tavares pe această temă a fost la fel de clară: „Sunt multe alte lucruri pe care să le facem decât să tăiem locuri de muncă”. Șeful Stellantis a argumentat inclusiv cu cifre. El a spus că forța de muncă aduce un cost în valoarea finală a mașinii la ieșirea din fabrică de circa 18%. În total, în prețul mașinii costul cu resursele umane este de 10%. „Sunt alte 90% din costuri care pot fi reduse”. În același timp, el a spus că mărcile reprezintă un bun al companiei și astfel nu va fi închisă niciunul dintre brandurile deținute.
Un punct important din prezentarea Stellantis pe care Carlos Tavares a fost cel referitor la automobilele electrice. Bilanțul arată că, la acest moment, cele 14 mărci dețin 29 de automobile electrificate, alte 10 modele urmând să fie lansate doar în acest an. În următorii 10 ani, Tavares spune că fiecare model nou va avea o versiune electrică. Planurile se bazează pe o analiză de piață potrivit căreia în 2030 35% din vânzările de automobile noi vor fi de vehicule electrice. De asemenea, mașinile conectate vor ajunge la volume considerabile: vehiculele echipate cu tehnologie de conectare 5G vor ajunge la 16 milioane de unități, în UE, SUA și China, în 10 ani. Singura problemă va fi însă faptul că estimările arată că inovațiile și legislația vor aduce creșteri ale prețurilor de 20 – 40% pentru automobile.
CITEȘTE ȘI FOTO Denis Le Vot, noul șef al Dacia: "Ne pregătim să relansăm Lada în România... Am glumit!”. Planul de lansări ale mărcii de la MioveniReferitor la diferitele piețe pe care Stellantis va funcționa, Carlos Tavares are planuri diferite, dar toate se bazează pe studii aprofundate. În SUA, unde Peugeot a încercat să revină înainte de discuțiile despre fuziune, acum lucrurile s-au schimbat. Unele informații privind renunțarea la această piață pentru Peugeot au fost infirmate de Tavares. El a spus că, deocamdată, nu vor fi introduse noi mărci pe piața din SUA, „dar nimic nu este imposibil”, precizând că încă se analizează acest subiect. „Nu ecxistă o decizie finală pentru Peugeot”, a spus Tavares. De cealaltă parte a lumii, în China, unde PSA și FCA au eșuat lamentabil, lucrurile sunt abordate mult mai direct. A fost creat un „task force” care studiază piața, cauzele pentru care intrarea pe piață a eșuat și care sunt soluțiile. „Îi așteptăm înapoi pentru a vedea ce strategie este propusă”, a spus Tavares. „Nu excludem nicio variantă”, a spus el referitor la China.