Bonus anual record pentru angajații Mercedes-Benz

Bonus anual record pentru angajații Mercedes-Benz
scris 23 ian 2023

Merceds-Benz a reușit să obțină performanțe foarte bune din punct de vedere financiar, după cum reiese din cea mai recentă decizie a companiei, pe fondul creșterii ușoare a vânzărilor în ultimul an.

Mercedes-Benz nu a anunțat încă rezultatele financiare pentru 2022, dar este de așteptat ca acestea să fie cel puțin la fel de bune precum cele din 2021, ca urmare a creșterii profitabilității modelelor din gamă, ca urmare a cererii crescute de mașini din segmentele de top. Compania a anunțat însă care vor fi primele bazate pe distribuirea profitului companiei, ca urmare a introducerii unui nou sistem de calcul.

Urmărește-ne și pe Google News

Negocierile dintre Consiliul de Administrație și Consiliul Întreprinderii au ajuns la final și au stabilit valoarea finală a bonusului anual la 7.300 de euro de persoană, o valoare mult mai mare decât cea din anul anterior (6.465 euro în 2021). Suma maximă acordată va fi plătită celor aproximativ 93.000 de angajați care îndeplinesc condițiile. Banii vor fi plătiți odată cu salariile pentru luna aprilie.

„Împreună am obținut mult în 2022. În pofida unui mediu provocator, echipa Mercedes-Benz a făcut un pas major înainte spre transformarea de succes a companiei. Ca recunoaștere a acestei performanțe, am agreat cu Consiliul General al Întreprinderii că vom plăti un bonus special de 7.300 de euro în acest an. Această sumă este semnificativ peste cea maximă anterioară. Cu cel mai mare bonus de profit-sharing din istoria companiei, vrem să ne exprimăm gratitudinea pentru dedicarea excepțională și angajamentul personal al colegilor noștri”, a declarat șefa de resurse umane, Sabine Kohleisne.

FOTO Primul pas lansat pentru varianta ocolitoare Azuga-Bușteni CITEȘTE ȘI FOTO Primul pas lansat pentru varianta ocolitoare Azuga-Bușteni

Mercedes-Benz plătește prime angajaților proporțional cu profitul companiei încă din 1997. Începând din acest an, sistemul de calcul a fost schimbat pentru a fi similar cu cel aplicat managementului companiei. Acesta este dependent de îndeplinirea țintelor strategiei de management, dar poate genera sume mai mari pentru angajați.

Mercedes-Benz Passengers Cars a depășit două milioane de autoturisme vândute în 2022, cu 5% mai multe decât în anul anterior, reușind o creștere de 124% a vânzărilor de autovehicule electrice. Pe trimestrul patru, creșterea vânzărilor companiei a fost una consistentă, de 17 procente. Pe acest trimestru, segmentul Top-End Luxury, cel mai profitabil din gama Mercedes, a înregistrat cel mai bun rezultat din istorie, cu 83.800 autoturisme livrate la nivel global.

Divizia de vehicule comerciale, Mercedes-Benz Vans, a încheiat anul cu un avans de patru procente, respectiv un volum de 411.000 de vehicule livrate.

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes benz
bonus angajati mercedes
vanzari mercedes