BMW își va construi sistemul semi-autonom de asistență pentru șofer pe tehnologia de cloud computing a Amazon

BMW își va construi sistemul semi-autonom de asistență pentru șofer pe tehnologia de cloud computing a Amazon
scris 6 sep 2023

BMW își va construi sistemul semi-autonom de asistență pentru șofer pe tehnologia de cloud computing a Amazon, au declarat marți cele două companii, transmite CNBC.

Sistemul avansat de asistență a șoferului de ultimă generație al producătorului german de automobile, sau ADAS, va fi inclus în gama sa de mașini electrice Neue Klasse, pe care compania a dezvăluit-o sâmbătă, care va fi lansată în 2025, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Dacia Spring, rechemare în service CITEȘTE ȘI Dacia Spring, rechemare în service

Aceasta vine în momentul în care producătorii auto tradiționali caută să își îmbunătățească tehnologia din mașinile lor, cu un accent deosebit pe ADAS, pentru a concura cu Tesla.

Un ADAS este un sistem software care poate oferi șoferilor asistență în acțiuni precum schimbarea benzii sau parcare.

Producătorii de automobile caută să introducă un număr din ce în ce mai mare din aceste caracteristici, pe măsură ce se îndreaptă către conducerea autonomă.

ADAS-ul Tesla, de exemplu, se numește Autopilot.

ADAS va necesita cantități mari de procesare a datelor, deoarece software-ul se bazează pe seturi hardware, inclusiv camere și semiconductori.

Medicul Adrian Marinescu: De două săptămâni e o creștere a cazurilor de Covid cu cel puțin 50 la sută față de ce aveam anterior CITEȘTE ȘI Medicul Adrian Marinescu: De două săptămâni e o creștere a cazurilor de Covid cu cel puțin 50 la sută față de ce aveam anterior

Procesele de inteligență artificială sunt cheia pentru sprijinirea acestor sisteme de conducere asistată. Aici intervine Amazon Web Services sau AWS.

BMW va stoca și procesa o mulțime de date în serverele cloud ale Amazon.

Pe măsură ce funcțiile de conducere autonomă avansează, va fi necesară o cantitate tot mai mare de stocare și procesare a datelor.

Dezvoltarea acestor funcții în cloud va permite BMW să actualizeze software-ul mai rapid și să antreneze noi modele AI, care vor îndeplini funcții de conducere autonomă din ce în ce mai complexe.

Aceste noi funcții, în teorie, pot fi descărcate de pe internet direct în mașină.

”Implementarea acestor sisteme la scara internațională a BMW Group necesită o abordare care să poată procesa și analiza cantități mari de date, precum și să învețe și să inoveze, astfel încât producătorii de automobile să poată dezvolta sisteme automate și ADAS mai sigure și mai fiabile”, a  spus Wendy Bauer, director general pentru automobile și producție la AWS, într-un comunicat de presă.

BMW a mai spus că va folosi Qualcomm Platforma Snapdragon Ride, un set de cipuri specializate, pentru a ajuta la alimentarea ADAS-ului său, începând cu 2025.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
amazon