Biletele de tren pentru călătoriile pe ruta București Nord - Aeroport Henri Coandă și retur se pot procura și prin SMS la numărul 7458, informează CFR Călători.
Îîn funcție de direcția pentru care se optează, se va transmite prin SMS la numărul 7458 litera B - pentru un bilet spre stația București Nord sau litera O - pentru un bilet spre stația Aeroport Henri Coandă.
Tariful unui bilet, în orice direcție, este de 1,20 euro + TVA, la care se adaugă și costul SMS-ului trimis la 7458: 0,05 euro + TVA în Orange și Telekom, gratuit în Vodafone și Digi.
"Pentru abonații de telefonie mobilă, tariful este exprimat în lei și poate fi găsit pe factura de servicii emisă de operatorii de telefonie mobilă. Pentru cartelele reîncărcabile, valoarea fără TVA a tarifului este scăzută din creditul disponibil", precizează CFR Călători.
Prin transmiterea unui SMS se poate cumpăra titlul de călătorie pentru o singură persoană (bilet întreg). În urma transmiterii SMS-ului, călătorul va primi un mesaj SMS cu un link, la accesarea căruia se va deschide codul QR pentru verificare.
La verificarea titlurilor de călătorie de către personalul feroviar, este obligatorie prezentarea mesajului SMS cu codul QR în vederea verificării titlului de călătorie SMS, a perioadei de valabilitate și a statusului (valabil sau expirat).
"Recomandăm tuturor pasagerilor ca, înainte de efectuarea călătoriei, să se asigure că au bilet valid corespunzător rangului de tren și zonei kilometrice pentru evitarea taxării suplimentare în tren conform reglementărilor în vigoare", atenționează compania.
CITEȘTE ȘI VIDEO Parapete pe role, pe mai multe drumuri din RomâniaPentru călătoria cu trenurile CFR Călători pe relații de pe ruta București Nord - Aeroport Henri Coandă și retur, biletele se pot procura astfel: de la casele de bilete din stațiile București Nord și Aeroport Henri Coandă; online, fie direct de pe www.cfrcalatori.ro, fie din aplicațiile mobile "CFR Călători bilete online" și "24pay"; automatele de vânzare bilete din stațiile București Nord și Aeroport Henri Coandă; validatoarele contactless din tren ce permit atât validarea titlurilor metropolitane integrate, cât și plata biletului cu card bancar contactless sau alt dispozitiv înrolat cu cardul bancar contactless (fără a se emite chitanță, verificarea realizându-se prin apropierea cardului de validator), imediat după urcarea în tren; de la orice casă de bilete cu emitere electronică din stațiile CFR Călători, agențiile de voiaj CFR Călători; de la personalul de tren, cu condiția solicitării biletului imediat după urcarea în tren din punctele PO Parc Mogoșoaia și PO Patinoar unde nu sunt case de bilete/automate de vânzare bilete sau în cazul nefuncționării validatoarelor contactless.