Beijingul amână aprobarea investițiilor Geely și BYD în America Latină

Auto/Transporturi   
Beijingul amână aprobarea investițiilor Geely și BYD în America Latină

Autoritățile chineze au amânat emiterea aprobărilor pentru planurile constructorilor de automobile Geely și BYD de a produce automobile în America Latină, în contextul în care tarifele vamale americane sporesc incertitudinile comerciale și economice, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

În luna februarie a acestui an, Geely și Renault au anunțat că au ajuns la un acord pentru ca Geely să utilizeze facilitățile de producție din Brazilia ale grupului francez și de asemenea să preia o participație minoritară în afacerile Renault din țara sud-americană. De asemenea, BYD a anunțat în 2023 că are de gând să construiască o uzină de asamblare în Mexic și urma să dezvăluie la finele anului trecut unde anume va fi amplasată viitoarea uzină, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Un nou premiu Oscar va recompensa cascadorii CITEȘTE ȘI Un nou premiu Oscar va recompensa cascadorii
Evenimente

Însă sursele citate de Reuters au dezvăluit că aprobările care trebuiau să vină de la autoritățile de la Beijing pentru ambele proiecte au durat mai mult decât se preconiza, iar organismul de stat responsabil cu planificarea le-a transmis reprezentanților Geely și BYD că există unele riscuri cu transferurile de tehnologie în planurile lor.

Separat, o serie de oficiali de la asociațiile reprezentantive din industria auto din China le-au spus celor doi constructori că tarifele președintelui SUA, Donald Trump, vor crea incertitudini comerciale și economice la nivel mondial, și complică riscurile și rentabilitatea investițiilor lor.

O a treia sursă a dezvăluit că autoritățile chineze au devenit mai prudente când vine vorba de investițiile în străinătate ale producătorilor de automobile, dar nu atât de mult încât să nu mai accepte solicitări. Procedura de revizuire va dura mai mult și companiilor li se va cere să depună mai multe documente, a adăugat sursa.

Marca starului Cristiano Ronaldo a atins valoarea record de 850 de milioane de euro CITEȘTE ȘI Marca starului Cristiano Ronaldo a atins valoarea record de 850 de milioane de euro

În replică, Geely a dat publicității un comunicat în care susține că cooperarea sa cu Renault în Brazilia este un succes, fără întârzieri sau analize suplimentare, precizând că primele sale automobile electrice au fost lansate în Brazilia în cursul acestei săptămâni, la doar 52 de zile de la semnarea acordului cu grupul francez.

Întârzierile apărute în aprobarea planurilor Geely și BYD în America Latină vin într-un moment în care constructorii auto chinezi și-au anunțat intenția de a construi mai multe automobile în străinătate, pe măsură ce piețe precum Europa au impus tarife la autoturismele exportate din China.

Geely, al cărui fondator deține și mărcile Volvo și Polestar, a început să încheie parteneriate pentru a se extinde pe piețele externe. Constructorul chinez a încheiat un parteneriat cu Renault pentru a produce autoturisme bazate pe tehnologiile Geely în Coreea de Sud. De asemenea, miercuri Geely a dezvăluit modelul Geely EX5 destinat pieței din Brazilia și a precizat că acest model va începe să fie comercializat în luna iulie.

În cazul BYD, chiar dacă acest producător de automobile electrice realizează peste 90% din vânzările sale pe piața din China, compania a demarat construcția de uzine de asamblare în Ungaria, Mexic, Thailanda,Uzbekistan și Brazilia, pentru a-și deservi marile piețe străine și, totodată, a majorat investițiile în marketing peste hotare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
geely
byd