David Popovici, cel mai rapid om in istorie la 50, 100 și 200 m liber

Life   
David Popovici, cel mai rapid om in istorie la 50, 100 și 200 m liber

Înotătorul român David Popovici, campionul olimpic en titre la 200 m liber, a anunțat că a devenit primul om din istorie sub 22 de secunde la proba de 50 m, sub 47 de secunde la proba de 100 m și sub 1 minut și 43 de secunde la 200 m.

''Odată cu recordul național de la 50 m liber de 21 de secunde și 83 de sutimi, am devenit primul om din istorie sub 22 de secunde la proba de 50 m, sub 47 de secunde la proba de 100 m și sub 1 minut și 43 de secunde la 200 m - De asta sunt tare mândru'', a scris Popovici pe pagina sa de Facebook după ce a câștigat titlurile naționale la 50 m liber și 100 m liber, scrie Agerpres.

ANUNȚ Prada a cumpărat Versace CITEȘTE ȘI ANUNȚ Prada a cumpărat Versace
Urmărește-ne și pe Google News

Miercuri, Popovici a câștigat proba de 50 m liber cu un nou record național, 21 sec 83/100, iar joi s-a impus la 200 m liber în 1 min 45 sec 07/100.

''După 8 luni de la medaliile olimpice de la Paris, am revenit în competiție. A fost nevoie de timp - pentru a respira, a mă bucura, pentru a înțelege ce am realizat și mai ales, pentru a mă reconecta cu de ce-ul din spatele acestui drum. Performanța nu înseamnă doar antrenamente și rezultate. Înseamnă echilibru, înseamnă să știi când să accelerezi și când să te oprești. Am ales conștient această pauză, iar acum revin cu și mai multă claritate, motivație și încredere. Obiectivele s-au schimbat, dar dorința de a evolua a rămas aceeași. Mă bucur din nou de emoția competiției, de adrenalina fiecărei curse, de ritmul care îmi spune că sunt viu'', a transmis multiplul campion mondial și european.

Popovici a mai spus că așteaptă cât mai multă lume la Naționalele care se desfășoară până duminică la Otopeni: ''Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă. Drumul merge mai departe. Cu pași clari, cu mintea limpede și cu inima deschisă. Vă aștept la Otopeni să ne bucurăm împreună de spectacolul sportului, să susținem fiecare sportiv care dă totul în bazin. Energia voastră contează mai mult decât credeți!''.

Evenimente
viewscnt
Afla mai multe despre
david popovici
inot