Cererea din partea consumatorilor chinezi pentru vehicule propulsate cu forme noi de energie (NEV) își va menține probabil ritmul rapid de creștere, ceea ce sporește nevoia de infrastructură pentru încărcarea vehiculelor electrice, se arată într-un document publicat de Comisia Națională de Dezvoltare și Reformă din China (NDRC), transmite Reuters.
Dezvoltarea rapidă a NEV în China respectă deplin concurența pe piață și țara va promova transformarea industriei sale auto, a afirmat Li Chao, purtător de cuvânt al NDRC.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Instituția a emis recent noi reglementări pentru a consolida integrarea NEV în rețeaua electrică, în condițiile în care cea mai mare piață auto din lume încearcă să gestioneze cererea de energie, pe fondul tranziției la energia regenerabilă, scrie Agerpres.
Autoritățile de la Beijing vor să creeze standarde tehnice inițiale care să guverneze integrarea NEV în rețeaua electrică până în 2025.
În contextul majorării cererii de electricitate, în urma sporirii popularității vehiculelor electrice, autoritățile caută soluții pentru a preveni supraîncărcarea rețelelor. Printre potențialele soluții se află încărcarea vehiculelor electrice în afara orelor de vârf.
Recent, autoritățile au anunțat măsuri pentru accelerarea construcției de stații de încărcare pentru vehiculele electrice, pentru a stimula vânzările și în zonele rurale.