Autoritățile locale au la dispoziție 300 milioane de lei pentru lucrări la drumuri județene și comunale

Autoritățile locale au la dispoziție 300 milioane de lei pentru lucrări la drumuri județene și comunale
scris 19 aug 2015

Consiliile județene din toată țara vor avea la dispoziție 300 milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale, după ce Guvernul a împărțit această sumă autorităților locale în funcție de lungimea drumurilor și de capacitatea financiară a fiecărui județ.

Cele 300 milioane de lei au fost repartizate, miercuri, de Guvern, la propunerea Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și au fost prevăzute la ultima rectificare bugetară din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit Guvernului, repartizarea banilor pe județe s-a realizat în funcție de lungimea drumurilor din județul respectiv, dar și de capacitatea financiară, alocându-se sume de bani mai mari pentru județele cu o capacitate financiară redusă, astfel încât să se reducă discrepanțele dintre ele.

Banii vor fi repartizați în cadrul județelor prin hotărâri ale consiliilor județene, după consultarea primarilor, în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor.

Alocările pentru fiecare județ în parte variază între 5,5 și 8,5 milioane lei, cele mai mare sume fiind repartizate județelor Vaslui (8,532 mil.), Botoșani (8,283 mil.), Buzău (8,060 mil.) și Hunedoara (8,040 mil.), în timp ce bani mai puțini au primit județele Ilfov (5,582 mil.), Brașov (6,440 mil.), Sibiu (6,489 mil.), Tulcea (6,521 mil.) și Covasna (6,568 mil.). 

Vezi aici lista sumelor alocate pentru fiecare județ în parte

viewscnt
Afla mai multe despre
drumuri judetene
drumuri comunale
lucrari
guvernul romaniei