Rezolvarea deficitului de semiconductori care a creat blocaje pentru industria auto din Germania va necesita ani, în ciuda planurilor producătorilor de cipuri de a construi fabrici în țară, a declarat vineri un manager senior al Audi.
Producătorii germani de automobile și producătorii de electronice au fost puternic afectați de întârzierile de producție, cauzate de un deficit global de cipuri, arată News.ro.
Directorii și factorii de decizie politică regândesc liniile de aprovizionare și încearcă să reducă dependența de o mână de furnizori de cipuri din Asia și SUA.
Berlinul i-a curtat pe cei mai mari producători de cipuri din lume cu subvenții de miliarde de euro, iar producători precum Intel, din SUA, și TSMC, din Taiwan, au anunțat anul acesta planuri de a construi fabrici în Germania.
"La urma urmei, durează ani de zile. Se investesc miliarde de dolari", a declarat Renate Vachenauer, șefa de achiziții la Audi, companie deținută de grupul Volkswage, citată de ziarul Augsburger Allgemeine.
Vachenauer a spus că producătorii de automobile ar putea atenua blocajele prin reducerea varietății de cipuri folosite din cele 8.000 de tipuri diferite din vehiculele de astăzi.
”Trebuie să folosim multe pârghii pentru a stabiliza oferta de semiconductori și, de asemenea, să facem stocuri”, a adăugat ea.