Audi va prezenta la Geneva al treilea model electric al mărcii, sub formă de prototip, un model accesibil și cu dimensiuni similare cu cele ale modelului VW ID. Neo.
Audi se pregătește să lanseze un nou model electric, un automobil compact echivalent cu A3, dar care va fi construit pe platforma MEB a grupului și care va avea parametri similari cu viitorul ID.Neo, pe care VW se pregătește, la rândul său, să îl lanseze în acest an. Mașina va fi propulsată exclusiv electric, va fi produsă în aceeași uzină în care se va fabrica ID. Neo, în Germania, și va fi cel mai mic model electric al celor de la Audi, în gamă. Potrivit planurilor companiei, viitorul model electric compact ar urma să devină, în același timp, cel mai vândut model al mărcii.
Până acum, Audi a lansat SUV-ul e-tron și se pregătește să lanseze și un crossover numit e-tron Sportback, care va fi o combinație între un SUV și un hatchback de clasă medie, care ar trebui să fie lansat în versiune de serie în acest an.
CITEȘTE ȘI Aeroportul Timișoara, primul din România cu tur virtual în Google MapsÎn următorii 5 ani, Audi are în plan să lanseze nu mai puțin de 12 mașini electrice, cu o țintă anuală de 800.000 de mașini, propulsate cu ajutorul energiei electrice.
Tot la Geneva, Audi va mai prezenta și patru versiuni hibride ale modelelor existente, în special pentru SUV-urile din gamă.