Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anulat procedura de achiziție a 12 trenuri "pe hidrogen", în condițiile existenței depunerii unei singure oferte neconforme.
Potrivit sursei citate, ARF a transmis în SICAP raportul procedurii privind anularea licitației, pe motivul depunerii unei singure oferte neconforme (componenta tehnică). Conform procedurilor legale, oferta financiară nu a mai fost consultată de comisia de evaluare a ARF, scrie Agerpres.
Comisia de evaluare, împreună cu echipa de experți cooptați ai Băncii Europene de Investiții (BEI-PASSA), a constatat o serie de neconformități semnificative care nu au putut fi clarificate de ofertant, respectiv Asocierea SC Alstom Transport SA (lider) și Linde Gaz România SRL (asociat). De exemplu, au fost propuse: o disponibilitate a trenurilor mult mai redusă, atât din punct de vedere al zilelor de utilizare anuală, cât și din cel al numărului de kilometri posibil parcurși pe an; calendarul de livrare a primului tren și cel de livrare a seriei mult mai mari decât cele solicitate, în contextul constrângerilor temporale ale PNRR; caracteristici ale cabinelor de conducere mai slabe decât cele solicitate (din punct de vedere al ergonomiei postului de lucru al mecanicului de tren).
Procedura de achiziții a fost aferentă proiectului de achiziții a 12 trenuri electrice pe pile de combustie cu hidrogen, a serviciilor de mentenanță a trenurilor și de asigurare a alimentării cu hidrogen pe o perioadă corelată cu durata de viață a vehiculelor, introdus la finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în 2021.
"Proiectul de achiziție a celor 12 automotoare a fost selectat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ca proiect PNRR în prima jumătate a anului 2021, luând în considerare caracteristicile verzi ale vehiculelor (menite să contrabalanseze proiectele poluante de autostrăzi din PNRR) și preluat spre implementare la ARF la sfârșitul anului 2021, studiul de fezabilitate fiind finalizat în aprilie 2022. Tehnologia trenurilor pe hidrogen este încă una tânără, cu o gamă redusă de trenuri autorizate a fi introduse pe piață, dar cu o serie de contracte comerciale de mici dimensiuni în diverse țări europene (Germania, Italia și Franța). De exemplu, trenurile care corespund exact nevoilor identificate în documentul guvernamental PNRR 2021 și preluate în analizele ARF, deși se regăsesc în ofertele comerciale ale producătorilor, nu sunt încă autorizate ca tip și pentru introducerea pe piață (proceduri care pot dura peste 3 ani, înainte de începerea producției). ARF va actualiza în perioada următoare, în baza clarificărilor și observațiilor primite în cadrul procedurii eșuate, caietul de sarcini și restul documentației de achiziții privind achiziția celor 12 automotoare pentru a relansa licitația în termenul cel mai scurt și a oferi o șansă de încadrare în termenele legale ale PNRR", dau asigurări reprezentanții ARF.
În condițiile în care peste 50% din rețeaua României este neelectrificată și ritmul de electrificare este unul relativ lent, ARF consideră că implementarea acestui proiect pilot de achiziție trenuri pe hidrogen reprezintă o soluție tehnică corectă pentru decarbonizarea transporturilor feroviare și va continuă eforturile de implementare.
Rutele pe care vor fi utilizate inițial trenurile sunt cele neelectrificate din zona de nord a municipiului București (Gara de Nord - Aeroport Henri Coandă, Gara de Nord - Pitești - Craiova, Gara de Nord - Târgoviște și Pitești - Curtea de Argeș). După electrificarea acestor linii, trenurile vor fi relocalizate pe alte rute neelectrificate.
În baza rezultatelor acestui proiect pilot, se va decide extinderea flotei și pentru alte regiuni ale țării, precum și achiziția de trenuri pe acumulatori.