Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că miercuri va fi dat în circulație Lotul 1 din A0 Sud, un tronson de 10 kilometri. În total, din cei 100 de kilometri de autostradă care ar trebui să înconjoare Capitala, 50 de kilometri sunt realizați, a afirmat ministrul.
”Miercuri se vor da în circulație și acești ultimi 10 kilometri din Lotul 1 de pe A0 Sud. Parte din ei au fost inaugurați și anul trecut și la începutul anului acesta. Cert este că pe A0 Sud, odată cu inaugurarea acestor 10 kilometri, se va circula pe peste 33 de kilometri de autostradă, de la DN 6, adică drumul spre Alexandria, până la intersecția cu A2. Anul trecut știți că au fost inaugurați 20 de kilometri pe A0 Nord. Deci vorbim de peste 50 de kilometri de autostradă în jurul Bucureștiului, din aproximativ 100, deci suntem cam la jumătate”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit News.ro.
Ministrul Transporturilor a precizat că Lotul 3 din această autostradă ar trebui să fie dat în circulație în această toamnă.
”Lotul 3 este undeva la 70 - 70 și ceva la sută. Am fost împreună cu domnul director pe lotul 3 de autostradă, cel care face legătura acestei autostrăzi A0 cu A1, autostrada spre Pitești. Sunt 3-4 puncte critice pe care trebuie să le depășească în lunile viitoare, sunt câteva pasaje, este o relocare masivă de utilități. Sunt 3-4 puncte critice pe care trebuie să le depășească astfel încât în această toamnă să dăm drumul în circulație. Monitorizez atent această lucrare și eu și domnul director, astfel încât în aceatsă toamnă să putem circula de la A1, adică autostrada care vine dinspre Pitești, pe autostradă în jurul Bucureștiului, pe varianta sudică, până la Constanța. Pe scurt, dacă vă veți urca pe autostradă la Craiova, fiindcă trebuie să se termine și acele tronsoane anul acesta, veți putea merge pe autostradă până la Constanța, la sfârșitul acestui an”, a explicat Grindeanu.
Sorin Grindeanu s-a referit și la sumele cheltuite de Ministerul Transporturilor în proiecte de infrastructură.
”Legat de bani, eu știu că astăzi cam 80 la sută din sumele accesate din PNRR, cheltuite din PNRR, au fost cheltuite de Transporturi, ceea ce e un lucru bun. Și și mai bun lucru este că atâta timp cât aceste sume merg în investiții, asta se va vedea în creștere și se vede în creșterea economică. Dovada cea mai bună este la ministerul pe care îl conduc. Când am preluat acest minister, bugetul era cel mai mare de până atunci, din istorie, de 14 miliarde. Astăzi, când vorbim, fără rectificările care probabil vor veni, adică la 2 ani după, vorbim de un buget de peste 30 de miliarde, deci mai mult decât dublu. Asta spune tot ceea ce, cred eu, înseamnă investițiile în autostrăzi, lucrările în autostrăzi și căi ferate”, a spus Grindeanu.
De asemenea, ministrul a precizat că săptămâna care urmează mai are programate vizite pe șantiere, printre care pe Valea Oltului.
”Îmi mai doresc ca în această săptămână să mai fac o vizită, dacă programul îi permite premierului îl invit, și pe drumul expres Craiova-Pitești și, de asemenea, o să mai merg săptămâna aceasta să văd și pe Valea Oltului cum înaintează lucrările. Fiind la aproape două treimi din perioada de restricții, ar trebui să se apropie de 75-80 la sută, undeva pe la jumătatea săptămânii”, a explicat Grindeanu.
Premierul Marcel Ciolacu a adăugat că legătura dintre Craiova și Pitești este o promisiune făcută de Guvern celor două fabrici de autoturisme.
”Craiova-Pitești este promisiunea pentru cele două fabrici, Ford și Dacia. În sfârșit, după ani de promisiuni, anul acesta statul român se ține de cuvânt”, a subliniat Marcel Ciolacu.