Circulația pe anumite sectoare ale autostrăzii București – Ploiești va fi închisă.
Pe sensul de deplasare București – Ploiești (calea 1) traficul rutier va fi închis în data de 14.08.2024 (miercuri), în intervalul orar 00:30 – 05:00, între Nodul rutier Gherghița (km 43+000) și Centura Ploiești (km 68+000), circulația urmând a se desfășura pe următoarea variantă ocolitoare:

București → Autostrada A3, Nod Rutier Gherghița → DJ 100B (Gherghița – Drăgănești) → DJ 101F (Cornu de Jos – Dumbrava – Valea Călugărească) → DN 1B, Ploiești.
Pentru sensul de deplasare Ploiești – București (calea 2) traficul rutier va fi închis între km 68+000 – km 43+000, în perioada 13.08.2024 (marți) ora 21:00 – 14.08.2024 (miercuri) ora 05:00, circulația urmând a se desfășura astfel:

Centura Ploiești → DN1A → int. DN1A cu DN1B → DN1B → Valea Călugărească → DJ101F (Dumbrava; Cornu de Jos) → Drăgănești → DJ100B → Gherghița → DJ100B → Nod Rutier Gherghița → Autostrada 3 (km 43+000) → București.
Măsura de închidere a sectoarelor de autostradă va fi instituită pentru a permite executarea lucrărilor de montare a tablierului metalic a podului care va supratraversa autostrada A3 de la km 53+275, construirea acestuia fiind parte a proiectului de execuție a Autostrăzii Ploiești – Buzău, Lot 1, Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000.