Traficul aerian este afectat, în această perioadă, de numărul mare de călători, în condițiile în care în pandemie foarte mulți angajați din domeniu au fost concediați. Doar în ultimele două săptămâni, zeci de mii de curse aeriene au fost anulate în Europa, iar altele sunt în pericol de a nu fi efectuate, relatează Agenția de presă Rador.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a primit reclamații pentru curse anulate sau întârziate care au afectat vacanța turiștilor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că multe companii aeriene au curse programate pentru perioada următoare și nu sunt convinse că le pot onora.
”Din ultima perioadă s-au prejudiciat interesele a peste 70 de mii de consumatori, dar cu toate acestea mai sunt solicitări în curs pentru aproape 600 și ceva de mii. Noi încercăm să mergem pe această gheață foarte subțire pentru a nu fi autorii morali a unor derapaje și mai mari decât cele de acum, în sensul că nu solicităm încetarea activității niciunui operator, nici nu impunem plata unor sancțiuni, ci încercăm ca banii să fie destinați recuperării banilor cheltuiți de către consumatori, ca prioritare, apoi să vedem dacă aplicăm și sancțiuni”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu.