AnimaWings lansează o ofertă pentru zboruri către Grecia, Spania și Turcia

AnimaWings, compania aeriană 100% românească, lansează o promoție specială pentru sezonul de vară 2026, cu 40% reducere din tariful de bază pentru zboruri către unele dintre cele mai populare și căutate destinații de vacanță, din Grecia, Spania și Turcia, precum Heraklion, Rhodos, Corfu, Zakynthos, Kefalonia, Palma de Mallorca, Tenerife sau Antalya.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
AnimaWings lansează o ofertă pentru zboruri către Grecia, Spania și Turcia

Promoția este valabilă în perioada 12 ianuarie (ora 14:00) – 18 ianuarie 2026 (ora 23:59), pentru călătorii programate între 1 aprilie și 24 octombrie 2026, în funcție de perioada de operare a fiecărei rute.

Reducerea se aplică tarifului de bază, fără taxe, în clasa Y (Economy Class), iar oferta este disponibilă în limita locurilor alocate.

Șeful Wizz Air a venit la Bolojan FOTO CITEȘTE ȘI Șeful Wizz Air a venit la Bolojan FOTO

„Românii sunt din ce în ce mai atenți la modul în care își planifică vacanțele și aleg tot mai des să își rezerve din timp zborurile pentru sezonul de vară. Prin această promoție de început de an, ne dorim să le oferim acces la destinații de vacanță populare, la prețuri avantajoase”, a declarat Diana Dima, Chief Commercial Officer AnimaWings.

Românii pot zbura acum spre cele mai populare destinații de vară, la prețuri reduse

Campania acoperă unele dintre cele mai căutate destinații de vacanță din Grecia, Spania și Turcia, cu plecări din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Craiova. Printre rutele incluse în promoție se numără zboruri către Heraklion, Rhodos, Corfu, Zakynthos, Chania, Kefalonia, Kavala, Salonic, Palma de Mallorca, Tenerife și Antalya, cu tarife care pornesc de la 62 euro / persoană / segment, având incluse bagajul de cabină și alegerea gratuită a locului încă de la momentul rezervării.

Oferta se adresează în special celor care își plănuiesc din timp vacanțele și își doresc flexibilitate, confort și predictibilitate, beneficiind de avantajele rezervării anticipate.

Compania a lansat recent programul complet de zboruri turistice pentru sezonul de vară 2026, AnimaWings urmând să opereze 19 rute către destinații populare din Grecia și Spania, cu plecări din București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și Craiova.

Programul include frecvențe săptămânale multiple și orare optimizate pentru sejururi de 7 și 10 nopți, alături de servicii dedicate familiilor și pasagerilor care caută un plus de confort.

REACȚIA Dacia și Renault la amenzile de zeci de milioane lei pentru înțelegeri anticoncurențiale la angajați CITEȘTE ȘI REACȚIA Dacia și Renault la amenzile de zeci de milioane lei pentru înțelegeri anticoncurențiale la angajați

Compania operează aeronave moderne Airbus A220-300.

Lista completă a ofertelor promoționale:

  • Timișoara – Kavala – Timișoara | de la 81,7 EUR
  • București – Heraklion – București | de la 79,4 EUR
  • București – Heraklion – București (altă frecvență) | de la 79,4 EUR
  • Iași – Heraklion – Iași | de la 74,5 EUR
  • Cluj-Napoca – Salonic – Cluj-Napoca | de la 95,7 EUR
  • Iași – Salonic – Iași | de la 92,5 EUR
  • Timișoara – Salonic – Timișoara | de la 87,7 EUR
  • Iași – Palma de Mallorca – Iași | de la 113,85 EUR
  • București – Palma de Mallorca – București | de la 113,85 EUR
  • Timișoara – Palma de Mallorca – Timișoara | de la 113,85 EUR
  • Timișoara – Chania – Timișoara | de la 88,9 EUR
  • Timișoara – Tenerife – Timișoara | de la 152,2 EUR
  • Timișoara – Kefalonia – Timișoara | de la 87,7 EUR
  • Timișoara – Zakynthos – Timișoara | de la 75,7 EUR
  • București – Rhodos – București | de la 88,52 EUR
  • Timișoara – Rhodos – Timișoara | de la 84,7 EUR
  • București – Corfu – București | de la 73,77 EUR
  • Timișoara – Corfu – Timișoara | de la 66,7 EUR
  • București – Kefalonia – București | de la 91,82 EUR
  • Timișoara – Heraklion – Timișoara | de la 77,5 EUR
  • Craiova – Heraklion – Craiova | de la 61,8 EUR
  • București – Salonic – București | de la 94,77 EUR
  • București – Kavala – București | de la 82,77 EUR
  • București – Antalya – București | de la 87,74 EUR
  • București – Antalya – București (altă frecvență) | de la 87,74 EUR

AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 și parte a Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour, cu o echipă de profesioniști care oferă pasagerilor călătorii confortabile, în regim de curse regulate sau charter, implementând sisteme, proceduri și protocoale de siguranță la un standard excepțional.

Aflată în continuă expansiune, compania aeriană își va mări flota în acest an cu înca 2 avioane de tip Airbus A220-300, iar în următorul an cu încă 4 aeronave. Planul de extindere al flotei AnimaWings până la finele lui 2026 vizează un total de 12 aeronave.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0936 -0.0025-0.05 %
1 USD4.3572 +0.0040+0.09 %
1 GBP5.8588 +0.0230+0.39 %
1 CHF5.4897 -0.0050-0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite