ANAF își cumpără primele mașini electrice și își face stație de încărcare la sediul central din București. Mașinile trebuie să aibă "volan îmbrăcat în piele, cu încălzire." Cerințele se potrivesc Renault Zoe și par să excludă Dacia Spring

ANAF își cumpără primele mașini electrice și își face stație de încărcare la sediul central din București. Mașinile trebuie să aibă "volan îmbrăcat în piele, cu încălzire." Cerințele se potrivesc Renault Zoe și par să excludă Dacia Spring
scris 13 sep 2021

ANAF a pregătit achiziția a două mașini electrice și a unei stații de încărcare care ar urma să fie instalată la sediul central al instituției, situat în București, pe strada Apolodor. Costul total pentru stat al acestei afaceri ar ajunge aproape de 100.000 de euro. Având în vedere că sunt cumpărate doar două mașini, iar parcul auto plin de rable, multe nefuncționale, al ANAF este destul de mare, cele două autovehicule electrice nu vor salva planeta cu reducerea gradului de emisii.

UPDATE Conform unei precizări primite de la ANAF, finanțările nerambursabile de câte 52.500 de lei pentru fiecare mașină electrică (45.000 de lei prin programul Rabla Plus și 7.500 de lei prin Rabla Clasic) se scad din bugetul alocat de instituție pentru achiziția celor două mașini. În baza precizării ANAF, costul total pentru stat (cel din bugetul ANAF și cel prin fondul de mediu) nu ar crește cu finanțările nerambursabile peste bugetul alocat de ANAF, astfel că s-ar putea situa la circa 75.000 de euro, față de aproape 100.000 de euro, cât am calculat inițial în articol.

Urmărește-ne și pe Google News
Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite

De exemplu, aproximativ jumătate din cele 590 de mașini de care dispune direcția Antifraudă a ANAF nu sunt funcționale, după cum a scris Profit.ro într-un articol despre o altă achiziție, de servicii auto, care ridică semne de întrebare prin valoarea contractului.

Cel mai probabil, cele două mașini, care trebuie să aibă, printre altele, "volan îmbrăcat în piele, cu încălzire", sunt destinate unor persoane din conducere, nu inspectorilor care merg pe teren.

Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi

Specificațiile destul de precise ale ANAF par să excludă Dacia Spring, care nu are volan încălzit, dar nici o baterie cu performanțele cerute.

Bugetul alocat de instituție se ridică la 310.945 lei fără TVA (370.000 de lei cu TVA), dar la această sumă s-ar adăuga, din Fondul de mediu, finanțări nerambursabile de câte 52.500 de lei pentru fiecare dintre cele două mașini electrice (45.000 de lei prin programul Rabla Plus și 7.500 de lei prin Rabla Clasic), având în vedere că ANAF intenționează să predea pentru casare și două mașini uzate din actualul parc auto.

"Necesitatea a fost stabilită ținând cont de faptul că în patrimoniul instituției există mai multe autoturisme destul de vechi, uzate din punct de vedere tehnic cât și moral, pentru care costurile de reparație sunt foarte ridicate, iar prin achiziționarea a două autoturisme electrice, vor fi înlocuite două autovehicule uzate din patrimoniul instituției, avantajele în utilizarea unui vehicul electric pentru activitatea operativă a ANAF fiind gradul redus de emisii de tip ardere, ceea ce în timp va conduce la un mediu înconjurător mai curat, și costuri de încărcare mai reduse", arată ANAF.

FOTO Corespondență din München - Una dintre surprize: VW a prezentat conceptul ID.LIFE, care anticipează un corespondent electric al lui Polo CITEȘTE ȘI FOTO Corespondență din München - Una dintre surprize: VW a prezentat conceptul ID.LIFE, care anticipează un corespondent electric al lui Polo

Date analizate de Profit.ro relevă că, pe piața din România, automobilele electrice care se potrivesc cel mai bine cu cererea ANAF, regăsită în caietul de sarcini - fără a exclude că pot fi și alte vehicule disponibile - indică spre Renault Zoe, echipată cu cel mai mare motor lansat pe acest model, ZE50 R135. Acesta asigură puterea maximă solicitată, de 135 CP, este de tip sincron cu rotor bobinat, ca în caietul de sarcini, iar bateria care acționează are 52 kWh, adică se încadrează perfect la cererea de „minimum 50 kWh” a celor de la ANAF. De asemenea, greutatea bateriei este de 326 kg, la fix între „minimum 320 – maximum 330 kg”, cât scrie în cerințele din licitație.

Corespund și timpii de încărcare solicitați, atât pentru priza domestică, pentru cea „Green-Up”, (o denumire folosită doar de unii constructori pentru priza de 3,7 kW la 220V), cât și pentru priza de încărcare rapidă DC50 kW.

Și la alte specificații tehnice sunt potriviri: Caietul de sarcini cere pneuri „185/65 R15 sau 195/55 R16”, Renault Zoe are „185/65 R15 si 195/55 R16”. Masa proprie rulantă solicitată este de „minimum 1495 – maximum 1515”, iar mașina respectivă are masă proprie rulantă de 1.502 kg. De altfel, puține sunt mașinile electrice care să aibă o greutate atât de redusă. Merită însă o observație: Dacia Spring nu se încadrează în specificațiile ANAF pentru că nu are volan încălzit, dar nici o baterie cu performanțele cerute.

FOTO Bosch deschide o nouă hală în România, investiție de 55 milioane euro CITEȘTE ȘI FOTO Bosch deschide o nouă hală în România, investiție de 55 milioane euro

Pentru solicitarea privind volanul încălzit, ANAF va trebui să plătească, dacă va alege modelul ZOE, o opțiune de 300 de euro, iar prețul final al mașinii va ajunge la circa 35.000 de euro. Dacă sunt aplicate subvențiile de la Rabla Plus și Rabla Clasic, prețul plătit pentru o mașină va fi de aproape 25.000 de euro. Față de suma estimată în cadrul licitației, e o diferență de aproape 65.000 de lei, suficientă pentru a acoperi stația de încărcare solicitată pentru aceeași licitație.

ANAF își cumpără primele mașini electrice și își face stație de încărcare la sediul central din București. Mașinile trebuie să aibă

ANAF își cumpără primele mașini electrice și își face stație de încărcare la sediul central din București. Mașinile trebuie să aibă

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
masini
masini electrice
achizitie
sediu anaf
incarcare masini electrice