Cele șapte sancțiuni, în valoare de 29.767,5 mii de lei, au vizat și stadiul de remediere a deficiențelor autorităților locale.
Controalele au fost făcute pe data de 11 februarie.
Printre drumurile verificate se află:
- str. Matei Voievod;
- șos. Mihai Bravu;
- str. Nițu Vasile nr. 9;
- șos. București-Ploiești(Fântâna Miorița);
- bd. Mareșal Alexandru Averescu nr. 1;
- șos. Mihai Bravu nr. 182;
- intrarea în Pasajul Muncii.
Polițiștii rutieri au constatat faptul că administratorul drumului public nu a reparat gropile apărute pe carosabil, în contextul precipitațiilor.
Brigada Rutieră atrage atenția că astfel de acțiuni vor avea loc frecvent pentru îmbunătățirea siguranței rutiere pe drumurile publice din Capitală.
Administrația Străzilor a inventariat deja sute de gropi
Primăria Capitalei a început plombarea gropilor din carosabil.
''Anul acesta am avut o iarnă destul de rece, cu două episoade serioase de zăpadă. Străzile au avut de suferit. Însă, ca de fiecare dată, imediat ce vremea ne permite, începem reparațiile.

Până acum, Administrația Străzilor a inventariat 585 de gropi de pe 76 de artere. Toate au fost inspectate fizic, pe teren, pentru a ști dimensiunea lor și pentru a verifica dacă ceea ce raportează șoferii pe Waze corespunde cu realitatea'', este anunțat.
Muncitorii intervin în prezent pe următoarele străzi: Lacul Tei, Teiul Doamnei, Doamna Ghica, Mihai Bravu, Calea Văcărești, strada Șerban Vodă, bulevardul 11 Iunie, bulevardul George Coșbuc, bulevardul Regina Maria, bulevardul Metalurgiei, strada Dimitrie Bolintineanu și strada Cavafii Vechi.

În sectoarele 1 și 6, intervențiile se realizează în colaborare cu primăriile de sector. Totodată, fiecare primărie de sector are obligația de a efectua reparații și investiții în infrastructura aflată în administrarea proprie.
''Momentan, lucrăm cu asfalt rece, o mixtură potrivită pentru temperaturile de afară. Vom profita de fiecare zi în care nu plouă, nu ninge, și temperatura este de peste 0 grade. Pentru ca voi, șoferii, să circulați în siguranță! Pe măsură ce finalizăm cele 585 de gropi, vom identifica și începe altele. Ajungem peste tot în București'', se mai arată.

"În timp ce alții pierd timp pe teren ca să le identifice și să le numere, noi ne folosim de raportările șoferilor și trecem rapid la treabă.
Colaborăm cu cei de la aplicație și primim informații ori de câte ori le solicităm.
Continuați să le anunați! Le dăm apoi către colegii de la ADPDU Sector 6", este mesajul primăriei.



















