Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a înregistrat anul trecut un trafic total (comercial și necomercial) de 135.742 pasageri, în creștere cu 18% față de anul 2016, în timp ce a raportat un număr de 6.478 mișcări aeronave (aterizări și decolări), în creștere cu 45% față de aceeași perioadă a anului trecut.
”În ceea ce privește traficul comercial de pasageri, variația de creștere pentru anul 2017 versus anul 2016, este de 28%, valoarea înregistrată fiind de 127.635 pasageri rezultați din curse efectuate în regim regulat, charter și aviație generală, fiind al treilea an consecutiv în care traficul comercial de pasageri crește cu peste 25%”, arată un comunicat al companiei.
Creșterea traficului comercial de pasageri s-a datorat rutelor existente precum Istanbul și Londra (cu patru frecvențe/săptămână) și deschiderii bazei operaționale Blue Air la Constanța cu destinații externe (Paris, Roma, Bruxelles, Milano) și destinații interne (Timișoara, Cluj Napoca, Iași, Oradea), scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI FOTO Vânzări record pentru Mercedes-Benz, divizia vanuri: a depășit pentru prima oară pragul de 400.000 unități vândutePentru sezonul estival din acest an, companiile aeriene vor menține cursele regulate, astfel: Istanbul și Londra (patru frecvențe/săptămână), Cluj-Napoca (trei frecvențe/săptămână), Oradea (două frecvențe/ săptămână), Timișoara (trei frecvențe/ săptămână), Paris și Milano cu două frecvențe pe săptămână și Bruxelles cu o frecvență/ săptămână.
Totodată, începând cu 16 iunie, Nordica, compania aeriană națională a Estoniei lansează noi zboruri directe pe ruta Tallinn – Constanța – Tallinn, la început cu o frecvență/ săptămână și începând cu 27 iunie, cu două frecvențe/săptămână.
”Principalul obiectiv de trafic pentru anul 2018 este consolidarea rutelor deja existente și atragerea în continuare de noi operatori aerieni, prognozată fiind o creștere de 5% a traficului comercial”, arată compania.