Acțiunile Nissan cresc la bursă, după ce grupul nipon a anunțat că va răscumpăra acțiuni de 3,5 miliarde de dolari

Acțiunile Nissan cresc la bursă, după ce grupul nipon a anunțat că va răscumpăra acțiuni de 3,5 miliarde de dolari
scris 29 feb 2016

Acțiunile Nissan au înregistrat luni cel mai semnificativ avans din ultimii aproape șapte ani, după ce producătorul auto a anunțat prima și cea mai mare răscumpărare de acțiuni din ultimii patru ani, pentru a contracara recentul declin al titlurilor, transmite Bloomberg.

Luni la prânz, acțiunile Nissan au urcat cu 12% la Bursa de la Tokyo, cea mai mare creștere din aprilie 2009. Grupul auto va răscumpăra acțiuni în valoare de 400 miliarde de yeni (3,5 miliarde de dolari). Astfel, directorul general al alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn, încearcă să contracareze scăderea cu 24% a titlurilor Nissan în acest an.

Urmărește-ne și pe Google News

În prima răscumpărare de titluri din decembrie 2011, Nissan va achiziționa 300 milioane de acțiuni. Compania se așteaptă ca în anul fiscal care se încheie la 31 martie 2016 să înregistreze un profit net record de 535 miliarde de yeni, datorită cererii solide din SUA.

Dan Costescu, Transporturi: Pregătim o OUG de simplificare a obțineriii avizelor pentru construcția de infrastructură CITEȘTE ȘI Dan Costescu, Transporturi: Pregătim o OUG de simplificare a obțineriii avizelor pentru construcția de infrastructură

Renault și Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deține 44,3% din acțiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acțiunile Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
actiuni