O treime din suprafața Pământului are un grad mediu sau ridicat de degradare, mare parte din cauza agriculturii

O treime din suprafața Pământului are un grad mediu sau ridicat de degradare, mare parte din cauza agriculturii
scris 13 iul 2018

Omenirea a pus întotdeauna preț pe terenurile fertile, încă din perioada neolitică, civilizațiile fiind construite în regiunile fertile, pentru care au avut loc și războaie. În prezent, agricultura intensivă bazată pe chimicale își pune amprenta asupra solului, la nivel mondial, provocând degradarea dramatică a acestuia și omorând practic ecosisteme care asigură sănătatea și fertilitatea acestuia, relatează Reuters.

Solul sănătos este un habitat bogat în specii, adăpostind mii de specii diferite, între care ciuperci, bacterii și nevertebrate. Aceste specii sunt cele care asigură ciclurile de carbon, nitrogen și apă, esențiale pentru ca solul să producă hrana. Solul are nevoie de sute de ani pentru a se forma, dar poate fi erodat cu ușurință de vânt și apă, atunci când biodiversitatea este pierdută, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

O treime din suprafața Pământului are un grad mediu sau ridicat de degradare, iar două treimi din această degradare poate fi atribuită sectorului agricol. Națiunile Unite au avertizat că agricultura va mai fi posibilă doar încă 60 de ani, dacă actualul nivel de degradare al Pământului va continua.

Sănătatea solului poate fi urmărită analizând cantitatea de carbon organic pe care o conține. Carbonul organic este o componentă măsurabilă a materiei organice, care determină productivitatea solului.

Crescătorii de bovine și porcine estimează că pagubele cauzate de virusul pestei porcine africane ar fi de sute de milioane de euro CITEȘTE ȘI Crescătorii de bovine și porcine estimează că pagubele cauzate de virusul pestei porcine africane ar fi de sute de milioane de euro

Cercetările efectuate în Argentina, India și Africa de Vest au arătat că randamentul culturilor poate fi crescut cu 20-70 kg/ha pentru grâu, 10-50 kg/ha pentru orez și 30-300 de kg/ha pentru orz cu fiecare 100 de grame de carbon organic pe metru pătrat.

Nu este surpinzător că multe țări acționează pentru a conserva și îmbunătăți sănătatea solului. Organizația Națiunilor Unite a inclus sănătatea solului în viziunea sa ambițioasă pentru 2030, numită Obiective de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals-SDG), care au ca obiectiv oprirea degradării nete a terenurilor până în 2030. Până în mai 2018, 116 țări erau în curs de a stabili ținte naționale pentru sănătatea solului, în cadrul eforturilor de respectare a SDG.

Etiopia este una dintre țările cele mai avansate în ceea ce privește măsurile pentru sănătatea solului, în condițiile în care degradarea solului costă țara până la 4,3 miliarde de dolari pe an. Obiectivul Etiopiei este să protejeze și să refacă o suprafață de 331.933 de kilometri pătrați, aproximativ 30% din suprafața totală a țării.

O altă țară avansată este Italia, care înregistrează anual costuri de peste 900 de euro din cauza degradării solului, provocată de alunecări de teren, inundații, erodări și alți factori. Italia vrea să protejeze de degradare 24.250 de kilometri pătrați de păduri și terenuri cultivabile.

Solul sănătos este mai mult decât o resursă naturală pentru fermieri, este un bun public esențial pentru un viitor durabil.

Estimările globale ale contribuției biodiversității solului la serviciile ecosistemului sunt de 1,5-13 mii de miliarde de dolari pe an, iar guvernele trebuie să acționeze urgent pentru a conserva solul și a se asigura că Pământul va continua să hrănească omenirea în viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
agricultura
pamant